Peste 1.000 de tineri au marsaluit pentru un Bucuresti mai curat

Doua grupuri pestrite au luat cu asalt in aceasta dimineata trotuarele dintre Piata Unirii si Parcul Tineretului in cadrul unui mars organizat de Asociatia AIESEC in cadrul proiectul "Bucurestiul Fluiera Fault". Imbracati in tricouri colorate si dotati fluiere, tinerii s-au strans in Parcul Unirii in jurul orei 11 si au pornit spre Parcul Tineretului unde pe parcursul zilei vor desfasura mai multe activitati impreuna cu alte organizatii partcipante.

“Proiectul a ajuns la a treia editie si speram ca astazi sa participe in jur de 1.200 de persoane la activitatile din Parcul Tineretului. Acolo vom planta 200 de copaci impreuna cu reprezentantii Administratia Lacuri Parcuri Agrement Bucuresti", a declarat Oana Pascu, reprezentanta AIESEC Bucuresti. Pe langa activitatea de plantare, peste 10 ONG-uri isi vor prezenta, in cadrul unui targ, activitatea si proiectele in desfasurare, vor avea loc jocuri si concursuri pe teme ecologice, iar trecatorii isi vor putea recicla telefonul mobil cu sprijinul companiei Greentronics. De asemenea, activitatile mai cuprind un atelier de olarit, competitii de orientare, dar si ateliere de pictat afise eco si de body music.

"Am simtit nevoia sa responsabilizam oamenii si sa transmitem niste mesaje pentru ca locuitorii Bucurestiului sa aiba mai multa grija de orasul lor si sa-si schimbe mentalitatea”, a adaugat Oana Pascu. Ea a mentionat ca prin proiectul "Bucurestiul Fluiera Fault" membrii asociatiei lupta pentru sase cauze. Acestea au fost reflectate, de altfel, si prin culoarea tricourilor purtate de participanti: rosu pentru alimentatie sanatoasa, albastru pentru ape mai curate, galben pentru transport sustenabil, negru pentru un Bucuresti mai curat, alb pentru lupta impotriva discriminarii si verde pentru mai multe spatii verzi.

AIESEC reprezinta cea mai mare organizatie de tineri la nivel international, fiind prezenta in peste 107 tari si teritorii si avand o istorie de 61 de ani in dezvoltarea personala si profesionala a tinerilor. Green Report a sprijinit marsul eco, fiind partener media al proiectului "Bucurestiul Fluiera Fault".

Text de Raluca Petrescu
Foto: Green Report

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri