Firma americana de energie solara SunEdison LLC si-a facut intrarea pe piata israeliana infiintand o subsidiara denumita SunEdison Israel Ltd. in vederea construirii de proiecte de energie solara si a efectuarii de investitii in aceasta industrie, relateaza cotidianul economic israelian Globes, citat de Agerpres.
Parteneriatul americano-israelian se va concentra asupra construirii de instalatii foto voltaice mici si mijlocii pentru domeniile casnic si de afaceri si va participa la licitatii in vederea construirii de fabrici de energie solara in desertul Negev unde urmeaza sa investeasca in Arava Power Company. SunEdison Israel a obtinut finantare initiala pe piata de capital pentru proiectele sale de energie solara, sumele de care dispune fiind evaluate la 15-20 milioane de dolari.
Banca Hapoalim, cea mai mare din Israel, urmeaza sa investeasca in SunEdison Israel prin intermediul subsidiarei sale Poalim Captal Markets-Investment Bank Ltd. si va cumpara 15 la suta din pachetul sau de actiuni. Aceasta decizie a provocat ingrijorare altor companii de energie solara. Infiintata in 2003, SunEdison este cea mai mare companie de energie solara din America de nord si o prezenta de frunte pe piata globala, avand subsidiare in Germania, Italia, Franta si Spania. Intrarea sa pe piata israelana urma sa aiba loc in 2008 dar a fost intarziata de criza economica.