PNL va vota pentru interzicerea cianurilor in minerit

Vicepresedintele Comisiei pentru industrii, deputatul Mircea Ciopraga (PNL), a anuntat, miercuri, ca liberalii vor sustine la votul din plenul Camerei Deputatilor, proiectul initial al senatorilor Gheorghe Funar (PRM) si Peter Eckstein Kovacs (UDMR) privind interzicerea folosirii cianurii in minerit, "cu atat mai mult cu cat metoda ar urma sa fie aplicata in cadrul mai multor proiecte miniere din Muntii Apuseni".

"Grupul PNL din Comisia pentru industrii si servicii a Camerei Deputatilor a votat, la dezbaterile care au avut loc in comisie pe marginea proiectului de lege privind folosirea cianurilor in minerit, pentru adoptarea acestei propuneri legislative. Grupurile paralamentare ale PD-L si PSD au votat impotriva acestui proiect de lege, fapt ce va presupune folosirea in continuare a cianurii in procesul de prelucrare a minereurilor auro-argentifere", sustine Ciopraga intr-un comunicat.

Potrivit deputatului liberal, acest vot a avut loc dupa o lunga perioada in care grupurile PD-L si PSD "au tergiversat luarea unei decizii in comisie si dupa o tentativa de introducere a unor amendamente neasumate, care au deturnat complet sensul legii": "Deputatii PD-L si PSD au refuzat in numarate randuri sa-si decline paternitatea acestor amendamente, incercand sa induca impresia gresita ca acestea au fost formulate de intreaga comisie".

Ciopraga subliniaza ca argumentele Guvernului si ale deputatilor liberali privind gradul ridicat de pericol al acestei tehnologii si gravele accidente care au fost produse, inclusiv cel de la Baia Mare din anul 2000, nu au convins social-democratii si liberal-democratii.

"Mai multe organizatii neguvernamentale, printre care Greenpeace, Alburnus Maior, Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu, Fundatia pentru Parteneriat, dar si numerosi cetateni, au venit in sprijinul acestei propuneri. In intreaga lume, intre 1998 si 2006 au avut loc peste 25 de accidente cu cianuri, motiv pentru care, in ultimii ani, o serie de state au interzis folosirea cianurii in procesele de exploatare a metalelor pretioase", argumenteaza Ciopraga care adauga ca, la noi in tara, in ianuarie 2000, a avut loc cel mai grav accident ecologic la o mina, avand drept cauza cianurile, care scurse accidental in Tisa si in Dunare au provocat moartea a mii de tone de peste. "In aceste conditii, atat Guvernul cat si PNL si-au manifestat in ultima perioada preocuparea constanta pentru protectia mediului, impunandu-se adoptarea si implementarea acestei masuri legislative, ca o solutie pentru o Romanie curata in care toti vrem sa traim", conchide Ciopraga.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri