Douazeci de membri ai Grupului DEEP SERV G.I.E., inclusiv Marian Spinu, presedintele grupului, si Nicu Dragomir, administratorul companiei membre DEEP SERV, au reusit sa acopere cu arbori, joia trecuta, un hectar de pamint. Ei au demonstrat, astfel, ca nimic nu este greu sau imposibil, atunci cind este facut din suflet.
Marian Spinu, presedintele Grupului DEEP SERV G.I.E., a declarat ca aceasta campanie de responsabilizare a fost organizata pentru a proteja bogatia naturii.
„Indiferent de contextul economic, social sau politic, natura ne-a oferit, tuturor, oportunitati nemarginite. Consider ca a venit momentul ca fiecare dintre noi sa facem tot ceea ce ne sta in putinta, pentru a proteja aceasta sursa darnica, insa limitata, de bogatii, de tot felul. Am invatat ca fie business sau viata de zi cu zi, daca nu construiesti pe temelii sanatoase si nu intretii permanent ceea ce ai construit, nimic nu va dura. Avem nevoie de business-uri, trupuri si mentalitati sanatoase, dar nu in ultimul rind, de un mediu sanatos. Dorim sa transmitem, pe aceasta cale, un mesaj de responsabilizare catre toate companiile sau persoanele fizice, pentru a se alatura acestei initiative si a lupta impreuna, pentru un parteneriat VERDE”, a spus Marian Spinu.
Initiatorul si sustinatorul acestui proiect, Marian Spinu, a adaugat ca vor urma si alte actiuni in cadrul acestei campanii, prin care se va incerca sa i se ofere inapoi naturii, macar o farima din ce ne-a oferit ea noua.