Destinatiile turistice din regiunea bazinului Dunarii vor primi fonduri suplimentare ca urmare a adoptarii unui amendament depus in comisia pentru transport si turism a Parlamentului European (TRAN) de vicepresedintele comisiei, Adriana Ticau.
Amendamentul se refera la bugetul alocat Actiunii pregatitoare EDEN (European Destinations of Excellence), ce are ca obiectiv cresterea numarului de destinatii turistice de excelenta in regiunea bazinului Dunarii. Tema de acest an a competitiei este „Turismul acvatic”. Suma exacta ce va fi alocata acestui proiect va fi stabilita in Comisia de buget a Uniunii Europene. In 2008, UE a alocat 2,4 milioane de euro pentru 34 de destinatii de excelenta.
Romania, la fel ca celelalte state membre UE, poate participa la acest concurs printr-un proiect ce trebuia inaintat Comisiei Europene de autoritatile de la noi din tara. Fiecare stat isi poate stabili o destinatie turistica nationala cu care sa participe la competitie, a explicat europarlamentarul roman Adriana Ticau, pentru Green Report.
Aplicatiile trebuie sa includa detalii despre felul in care investitia va contribui la imbunatatirea vietii si a mediului din regiunea respectiva, dar si la dezvoltarea biodiversitatii si a patrimoniului natural.
Pe langa promovarea destinatiilor turistice europene, proiectul EDEN isi propune sa redirectioneze turismul catre destinatii mai putin cunoscute si sa incurajeze schimbul de experienta la nivel european. In anul 2008, depresiunea Horezu din Romania a fost declarata destinatie europeana de excelenta, iar in 2009 a fost regiunea muntilor Apuseni.
Adriana Ticau a precizat si ca isi propune sa infiinteze in Parlamentul European un intergrup dedicat Dunarii si dezvoltarii bazinului dunarean. Initiativa este cu atat mai importanta cu cat, dintre tarile dunarene, Romania detine cea mai mare suprafata, adica 30% din bazinul Dunarii.
Tara noastra poate accesa fonduri europene si pentru finantarea dezvoltarii rutei Euro-Velo 6, un proiect european pentru crearea unei infrastructuri europene dedicata ciclistilor, ce urmareste cursul Dunarii. Statele membre pot opta pentru mai multe tipuri de finantare, printre care si fonduri structurale europene. Deputata europeana aminteste in acest sens ca singura conditie pentru a accesa acest tip de fonduri este pregatirea de proiecte de buna calitate.
Foto: Green Report
Text de Alina Coldea / Green Report