Kenya a anuntat ca va face eforturi sa isi refaca padurile si sa exploreze energia regenerabila.
Aceasta va fi contributia sa la combaterea schimbarilor climatice pe care o va prezenta luna viitoare la summitul ONU pentru clima de la Copenhaga (COP15), potrivit Reuters.
Astfel, Kenya isi va salva padurea Mau, una dintre putinele care au mai supravietuit in statul est-african, a explicat premierul Raila Odinga. „In Kenya nu asteptam ajutor de la Copenhaga”, a declarat acesta intr-o conferinta de presa.
Potrivit oficialului, padurile au acoperit 12% din suprafata Kenyei in urma cu 40 de ani, insa acest procent s-a micsorat la 1,7%. De aceea statul pregateste un plan ambitios de reimpadurire.
„Prin acte de lacomie nestapanita, iresponsabilitate, management gresit al resurselor publice si o lipsa severa a responsabilitatii civile, am pierdut majoritatea padurilor noastre”, a declarat Odinga.
In ceea ce priveste energia regenerabila, Odinga spune ca statul sau a explorat mai multe surse potentiale de energie curata, inclusiv cea solara si eoliana, dar si biocombustibilii.
„Este cel mai important pentru tarile aflate in curs de dezvoltare si cele avansate sa finanteze energia regenerabila si alte proiecte de combatere a schimbarilor climatice in Africa”, a mai precizat premierul.
Noul guvern al Kenyiei a luat masuri anul trecut pentru impiedicarea distrugerii padurii Mau.
Foto: Reuters