Japonezii planuiesc sa isi construiasca o centrala solara in spatiu care sa trimita energie electrica pe pamant cu ajutorul unor lasere, potrivit Telegraph.
Agentia spatiala nipona (Jaxa) spera ca acest plan ambitios va ajuta la rezolvarea problemelor energetice ale statului si va contribui la combaterea incalzirii globale.
Un grup de companii si cercetatori a fost desemnat pentru realizarea designului si constructiei Sistemului de Energie Solara Spatiala (SSPS). Planul consta in crearea unei instalatii uriase de panouri fotovoltaice, precum cele de pe pamant, si plasarea acestora in spatiu pe o orbita geostationara.
Razele soarelui sunt de cel putin cinci ori mai puternice in spatiu decat la nivelul pamantului si permit astfel uriaselor panouri solare sa colecteze cantitati mari de energie.
Odata colectata, energia solara va fi trimisa pe pamant prin intermediul unor lasere. Reprezentantii Jaxa spun ca sistemul va fi sigur, desi recunosc faptul ca ar putea fi dificil de obisnuit oamenii cu imaginea laserelor care se napustesc din cer asupra pamantului.
O versiune experimentala a panourilor solare spatiale va fi lansata in 2020, insa proiectul final va fi gata in 2030 si va produce aproximativ un gigawat de energie, echivalentul unei centrale nucleare medii.
Daca planul japonezilor va functiona, electricitatea produsa va fi de sase ori mai ieftina decat actualele costuri la energie in Japonia.
Foto: telegraph.co.uk