Interviu Green Report Online: Strategia de conservare a Romaniei este invechita

Romania este in plin proces de updatare a strategiei nationale de conservare a biodiversitatii. Silviu Megan, Directorul Directiei Conservarea Naturii, Biodiversitate si Biosecuritate din cadrul Ministerului Mediului, spune ca actuala forma a strategiei este depasita, are lipsuri si nici nu este foarte coerenta. Potrivit strategiei actuale, in Romania exista in prezent 3.700 de specii de plante si 33.802 de specii de animale. Aceste cifre includ un mare numar de specii endemice, atat de plante (228), cat si de animale (1000). In ce priveste speciile periclitate, cartea rosie a vertebratelor dateaza din 2005, iar cea a plantelor nu a fost publicata din lista de fonduri, anunta Ministerul Mediului. Despre prioritati, riscuri si stratgie intr-un interviu realizat de Roxana Bucata, de Ziua Internationala a Biodiversitatii.


Care sunt principalele amenintari la adresa biodiversitatii in prezent?

N-am sa ma refer la schimbarile climatice pentru ca sunt convins ca acest subiect este arhicunoscut. In plus, inca nu este foarte bine cuantificat . Pornind totusi de la aceste schimbari climatice cred ca speciile invazive sunt un real pericol, fie ca sunt aduse din alta parte, fie ca sunt native si dintr-o data incep sa-si largeasca arealul mai mult decat este normal. O alta amenintare este permanentul “conflict” intre dezvoltare si conservare. In Romania avem desemnate arii naturale protejate tocmai in vederea unei bune conservari a speciilor si habitatelor. Cu toate acestea presiunile de dezvoltare nu sunt putine si de cele mai multe ori aceste presiuni de dezvoltare inseamna reducerea habitatului, reducerea suprafetei habitatelor naturale.

Va referiti la proiectele de infrastructura?

Da. Si trebuie sa tinem cont de faptul ca Romania nu este o tara cu o infrastructura foarte buna si ca exista aceasta necesitate care intr-un fel sau altul trebuie satisfacuta. Proiectele de infrastructura sunt bine venite in masura in care sunt bine gandite si tin cont si de protectia speciilor si a plantelor si am sa va dau un singur exemplu. Una este sa faci o autostrada fara sa tii cont de nicio masura de mediu printr-un sit Natura 2000 spre exemplu si alta e sa faci anumite coridoare ecologice care sa permita faunei de orice marime sa traverseze dintr-o parte in alta, sa nu actioneze autostrada ca o bariera, o fragmentare in calea unui astfel de habitat. Deci, ideala este construirea unor obiective de infrastructura cu adoptarea unor masuri compensatorii sau solutii alternative.

Se respecta acest lucru?

Bineinteles. La nivel national procedurile de mediu iau in considerare si respecta articolele 6.3 si 6.4 din Directiva europeana privind habitatele care mentioneaza ca fiecare proiect indiferent ca este de interes national sau nu trebuie sa mearga pe o procedura de evaluare adecvata. Adica fiecare trebuie sa se vada in ce masura este afectata o specie, trebuie identificate solutii alternative si, in final, pentru obiectivele de interes national – masurii compensatorii care sa reduca efectul.

Ce prioritati are Directia Biodiversitate?

Clarificarea aspectelor legate de managementul ariilor protejate in Romania. Acest lucru ne atrage foarte mult atentia, suntem in situatia de a trebui sa incredintam in administrare si custodie arii protejate in Romania si deocamdata Agentia Nationala pentru Ariile Protejate nu este functionala. Acest lucru este foarte important pentru noi, urmeaza ca in perioada de timp imediat urmatoare sa gasim o solutie sa functionalizam aceasta agentie sau sa gasim o solutie alternativa, de exemplu infiintarea altei directii responsabile in acest sens.

Cum decurge accesarea fondurilor europene?

Prioritatea noastra numarul 1 este rezolvarea situatiei ariilor protejate in Romania, din punct de vedere al managementului, implicit acest lucru conduce la absorbtia de fonduri comunitare pe proiecte pe Axa 4. Din acest motiv nici nu avem prea multe proiecte pe protectia naturii. In ceea ce priveste proiectele vizand ariile protejate finantate prin Programul Operational Sectorial Mediu, in prima sesiune de cereri de proiecte au fost depuse 42 de proiecte, din care au fost aprobate 15, in valoare de aproximativ 4 milioane euro, iar in cea de-a doua sesiune de cereri de proiecte au fost depuse 35, in valoare de 362.501.901 RON, care sunt, in prezent, in proces de evaluare.

Foto: magest.ro, apmbm.ro, Green Report
 

spot_img

Ultimele știri