Echipa Green Report va ureaza Paste fericit alaturi de familie si cei dragi si va invita sa petreceti sarbatorile in armonie cu mediul.
Daca vreti sa schimbati cate ceva in obiceiurile de Paste pentru a sarbatori intr-un mod mai prietenos cu natura, puteti incepe cu vopseaua de oua, daca ati lasat acest obicei pe ultima suta de metri. Vopseaua din comert contine chimicale nocive atat pentru sanatate, cat si pentru mediu. Din fericire, exista si alte optiuni. De exemplu, pentru a colora ouale rosii, puteti folosi coaja de la cateva cepe rosii, pentru a le colora in albastru puteti alege foi de varza rosie, iar pentru portocaliu si galben, puteti alege morcovi, coji de lamai si portocale.
Daca vreti sa decorati masa cu flori, alegeti flori organice sau flori in ghiveci.
Pentru Slujba de Inviere si pentru masa de Paste, alegeti lumanari din ceara naturala, fara adaosuri chimice.
Faceti tot posibilul astfel incat preparatele de pe masa de Inviere sa contina ingrediente naturale. Legumele, fructele, ouale, carnea si painea bio pot fi gasite cu usurinta atat in hipermarketuri, cat si in magazinele de profil.
Iepurasii de ciocolata pentru copii si pentru musafiri pot fi, la randul lor, inlocuiti cu unii din ciocolata organica, ambalati intr-un material reciclabil.
De asemenea, alegeti vinul organic, provenit din struguri crescuti fara insecticide si chimicale, ci doar cu ingrasaminte naturale.