Gardianul: Exagerare. Oamenii de stiinta atrag atentia asupra exagerarilor miscarii ecologiste

Ecologismul este inca o miscare controversata. Chiar daca nimeni nu contesta efectele negative pe care le poate avea industrializarea asupra mediului inconjurator, nu sunt putini cei care sustin ca organizatii nonguvernamentale puternice, cum ar fi World Wild Found sau Greenpeace, nu fac altceva decat sa manipuleze anumite date pentru a crea o atmosfera de teroare in randul populatiei.

Fara sa reprezinte un scop in sine, la acest lucru ajuta foarte mult si mass-media, care transmite mesajul organizatiilor “salvatoare”. In plus, daca luam in calcul factori-cheie ai dezvoltarii, ajungem la concluzia ca umanitatea beneficiaza de cea mai ridicata prosperitate din toata istoria. Continuarea prosperitatii, cel putin in ceea ce priveste alimentele, are mare legatura cu organismele modificate genetice, tocmai subiectul sensibil al acestor organizatii. Cat despre energie, exista solutii, ele doar trebuie analizate foarte bine.

Profanare cu scopuri ecologice?

Academicienii si oamenii de cultura din Romania denunta profanarea si desfigurarea monumentelor istorice de la Universitate, statuile lui Ion Heliade Radulescu, Gheorghe Lazar, Spiru Haret si Mihai Viteazul. Ei considera ca este “o noua detestabila ofensa la adresa demnitatii nationale a romanilor, dupa actiunea similara petrecuta anul trecut, ce a vizat statuia Eroilor Pompieri”, cand o firma celebra a acoperit monumentul cu o poseta in scopuri comerciale. “Acoperirea figurilor ilustrilor nostri inaintasi cu o asa-zisa masca de gaze roz reprezinta o desfigurare simbolica ce atinge limitele obscenitatii”, mai sustin oamenii de cultura. Academicienii romani cer intr-o scrisoare deschisa autoritatilor stoparea acestor metode de marketing.

spot_img

Ultimele știri