Meteorologii au emis, luni, o avertizare cod galben de ploi, valabila de marti de la ora 1.00 pana miercuri la ora 6.00, fiind afectate sapte judete. Astfel, in intervalul mentionat va ploua in toate regiunile, iar in Oltenia, Muntii Banatului, Carpatii Meridionali si Subcarpatii Getici, cantitatile de apa vor depasi local 25 -30 l/mp si izolat 50 -60 l/mp, informeaza Administratia Nationala de Meteorologie.
Vor fi afectate judetele Dolj, Mehedinti, Gorj, Valcea, Arges, Dambovita si Prahova. Deja, incepand de duminica seara, ploile abundente cazute in judetul Mehedinti au produs pagube insemnate, cea mai afectata fiind zona de nord, iar “Podul lui Dumnezeu” din comuna Ponoarele, unul din cele trei mari poduri naturale din lume si singurul deschis traficului rutier, este in pericol de a se prabusi.
In cursul noptii de duminica spre luni, pompierii de la ISU Mehedinti au actionat pentru a scoate apa dintr-o locuinta inundata si, de asemenea, dintr-un magazin din orasul Baia de Arama. Potrivit purtatorului de cuvant al ISU Drobeta, Ramona Nistor, 55 de hectare de teren agricol si zece podete se afla sub apa in zona Baia de Arama.
Si in municipiul Drobeta Turnu Severin o locuinta de pe strada Walter Maracineanu este inundata. Podul care face legatura intre Drobeta Turnu Severin si localitatea Cerneti a fost inundat de apele raului Topolnita, iar circulatia este deviata pe o ruta ocolitoare de 7 kilometri. In Vama Portile de Fier I traficul rutier este ingreunat din cauza unui pasaj subteran care este inundat.