Gardianul: Circa 32.000 rable au scoase din uz, sustine APIA. Peste 50% din masinile finantate prin program sunt Dacia

Programul de reinnoire a parcului auto s-a finalizat ieri, cu o rata de succes sub asteptari. Reprezentantii Administratiei Fondului de Mediul (AFM) au evitat deocamdata sa faca precizari privind evolutia « Rabla », in schimb Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Autoturisme (APIA) avanseaza cifra de 32.000 de masini. Autoritatile se asteptau sa finanteze in acest an inlocuirea de pe strazi a 60.000 de autoturisme mai vechi de 10 ani.

"In conditiile in care prin program au fost scoase din parcul auto apropape 32.000 de rable – cifra similara cu cea de anul trecut, cand piata de autoturisme noi a fost aproape dubla -, se poate aprecia ca programul a avut rezultate bune. Ar fi fost si mai bine daca autoritatile ar fi reusit sa includa de la bun inceput in program propunerile noastre legate de acceptarea lesing-ului ca si mijloc de finantare si accesul personelor juridice. In mod concret, programul din acest an a insemnat circa 26% din piata de autoturisme noi, in timp ce anul trecut, ponderea lui a fost de numai 12% din piata”, sustin reprezentantii APIA.

Castigatorul programului a fost producatorul autohton Dacia, care a reusit sa vanda peste jumatate din autoturismele pentru care statul a contribuit cu prime de 3.800 lei.

“Tragand linie, Dacia are 18.153 de bucati vandute prin programul Rabla. E un nivel care ne satisface. Comparativ cu alte tari, in care a fost sprijinita industria auto si nu numai, situatia pe care am avut-o in Romania e departe de a fi « fruntasa ». Cele mai frumoase vanzari le-am inregistrat in Germania, apoi Franta si Italia. Dar trebuie sa fim realisti. Comercializarea prin intermediul programelor de acest tip este o operatiune temporara si nu reprezinta o piata reala. Asa ca luam in calcul ce se va intampla dupa ce aceasta sustinere financiara nu va mai exista”, ne-a declarat Constantin Stroe, vicepresedintele Automobile Dacia.

Programul « Rabla » se desfasoara din 2005, in primul an 14.607 de romani beneficiind de prima de la stat pentru inlocuirea autoturismului vechi cu unul nou. In 2006, a fost acordata finantare pentru 15.110 masini. Cea mai mare rata de succes a programului a fost inregistrata in 2007, cand 99% dintre cele 16.500 de masini au fost vandute. Anul trecut, odata cu cresterea numarului de vehicule care puteau participa la program la 40.000, rata de succes a fost de 76%.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri