Vreo 12 eleve dintr-a X-a J de la Colegiul National I.L. Caragile, din Capitala, au continuat proiectul verde cu care concureaza in competitia europeana „Scoli europene pentru o planeta vie” realizata de catre organizatia World Wide Fund si Fundatia Erste, pentru tarile din Europa Centrala si de Sud-Est.
Miercuri, pe la ora 15:00, au iesit sa planteze flori in fata colegiului si pomi fructiferi in curtea din spate. Au plantat 15 crizanteme, opt crini, 10 primule si 10 pomi fructiferi – meri si visini.
Fara ajutorul baietilor colegi care au preferat sa joace fotbal si sa le ia peste picior, fetele s-au inarmat cu cazmale, grebla si o sapa si au aranjat micile spatii verzi din jurul copacilor din fata liceului. Aici au plantat primulele si crizantemele, cot la cot cu profesoarea de engleza Roxana Pasca, cea care coordoneaza proiectul si ii dedica aproape orice clipa libera.
A X-a J a plantat flori si puieti la Liceul Caragiale
Daca plantarea florilor a fost floarea la ureche, plantarea pomilor in curtea liceului a fost o provocare. Din mai multe motive. Mai intai, adolescentele au curatat gradinita de langa terenul de sport de resturi de sticle de plastic, pachete de tigari, ambalaje de plastic. Apoi, cu ajutorul paznicilor de la liceu, au desfundat un pic locurile unde urmau sa planteze puietii.
Alina, una dintre fete, care se tinea de sotii si le prindea colegelor scaieti pe haine, a incercat prima cazmaua si s-a dat batuta. Pamantul parea de nepatruns, iar tenisii pe care ii purta aveau talpa prea subtire si nu erau suficient de buni pentru a impinge unealta.
„Roxana, ce copac vrei sa ne alegem”?
Copacii si florile au costat 500 de lei, banii provenind din fondurile stranse din vanzarea hartiei si metalului reciclate la scoala si din veniturile realizate de fete care au organizat un targ de martisoare eco in liceu.
„In total am strans 13 milioane”, a spus Roxana Pasca. Restul banilor vor fi cheltuiti pe alte activitati verzi, cum ar fi inlocuirea becurilor din liceu cu becuri cu consum redus si organizarea unui cross dupa sarbatorile de Paste.
Profesoara se gandeste si la recompense pentru eleve. Una a fost ca fiecare a putut sa-si aleaga un copacel care sa ii poarte numele. Una dintre fete a intrebat-o pe colega ei Roxana, alaturi de care urma sa planteze un copac, ce sa aleaga: un mar sau un visin.
„Surprinde-ma” a fost raspunsul Roxanei. Fetele si-au adunat puterile impingand de cazmale in solul care parea de piatra. Cu greu au dat deoparte prima lopata de pamant. Apoi au adancit groapa. La final au luat un puiet, l-au scos din ambalaj, i-au udat radacina si apoi l-au plantat. Una dintre ele l-a tinut drept, in timp ce alte doua puneau pamant peste radacina.
De la vreo 20 de metri distanta, colegii lor le luau peste picior, strigandu-le ca au ajuns la sapa. „Haideti baieti la sapa, ca tot aici o sa ajungeti pana la urma” le-a strigat o fata, in schimb. Dupa mai multe schimburi de replici taioase, unul dintre baieti s-a alaturat lor si a plantat doi copaci.
Cele mai zeloase eleve si, in acelasi timp, cele mai implicate in proiect sunt Andreea, Roxana si Stefania, potrivit profesoarei.
Concurenta stransa
Proiectul prin care liceul Caragiale devine o scoala verde va concura cu alte 39 de proiecte, in vara, la Viena. Premiul mare este o tabara in Austria pentru clasa castigatoare.
Roxana Pasca e constienta ca va fi o competitie dura si spera ca elevii vor intelege ceea ce trebuie din initiativa ei. Recunoaste ca a trait si dezamagiri, mai ales faptul ca elevii sunt atrasi de prezentari si ateliere, dar prea putin de munca fizica. O alta dezamagire este ca baietii nu se implica. „Tin mai mult la imaginea lor decat fetele”, explica ea. Spre exemplu, cand au colectat metal si hartie la liceu si au strans cateva tone, doar fetele au fost receptive. Au adus de-acasa hartie de reciclat. La fel a facut si profesoara, care a adunat hartie de la tot blocul si a carat-o la scoala, din Dristor in Dorobanti.
In total au strans doua tone de hartie in doua saptamani si sase tone de metal, care au fost vandute la Remat.