Ninsorile abundente si zapada viscolita au creat probleme in zona de sud a Romaniei si in aceasta noapte. Cele mai afectate judete au fost Arges, Dambovita, Prahova, Teleorman si Olt.
Judetul Olt este unul dintre cele mai afectate de viscolul din aceasta noapte, cu 24 de drumuri judetene blocate si alte trei comunale impracticabile. In localitatea Branet, o ambulanta care transporta un pacient a fost fortata sa se opreasca la primarie, din cauza ca autoutilitara a ramas inzapezita pe un drum judetean.
Purtatorul de cuvant al IPJ Olt, comisarul Claudia Radu, alte trei autoturisme au ramas blocate impreuna cu ambulanta pe drumul judetean DJ 644, intre localitatile Branet si Olari. Pasagerii altor sapte masini blocate pe drumurile din judetul Olt au fost evacuati din autovehicule pe drumul comunal DC 121 si pe drumul judetean DJ 679.
Patru localitati din judetul Olt, Gradinari, Stefanesti, Vilcele si Cirligani, au ramas fara curent electric din cauza viscolului puternic.
Trenuri inzapezite in judetul Olt
Doua trenuri de calatori de pe ruta Bucuresti Nord – Ramnicu Valcea si retur au ramas blocate pe traseu aseara in judetul Olt din cauza viscolului.
Acceleratul 730, care circula de la Ramnicu Valcea la Bucuresti si acceleratul 1730, care acopera traseul Bucuresti – Ramnicu Valcea, au ramas blocate pe sine aseara din cauza caderilor masive de zapada. Trenul catre Bucuresti avea la bord zece persoane si a fost blocat intre localitatile Soparlita si Vladuleni, din judetul Olt.
Acceleratul catre Ramnicu Valcea a depasit Gara Caracal, dar a ramas inzapezit in apropiere de municipiul din judetul Olt. Angajatii CFR au facut eforturi mari pentru a tracta cele doua garnituri in cele mai apropiate gari. Acceleratul 730 urma sa fie garat in Gara Piatra-Olt, in timp ce trenul 1730, cu cinsprezece persoane la bord, s-a intors la Caracal.
Drumuri inchise in judetul Arges
In aceasta noapte, autoritatile din judetul Arges au inchis tronsoanele autostrazii A1 si ale DN 7 Pitesti – Bucuresti si a DN 65 Pitesti – Slatina, pentru operatiuni de deszapezire. In acest mod, reprezentantii administratiei judetene au evitat si eventualele blocaje ale traficului care ar fi putut aparea pe aceste rute.
Interventia lucratorilor este ingreunata de vant, care aduce zapada inapoi pe carosabil.
Zona din jurul municipiului Pitesti si sudul judetului Arges au fost afectate in aceasta noapte de viscol, pe alocuri viteza vantului atingand 80 de kilometri pe ora, informeaza Mediafax.
Tren blocat in apropiere de Costesti
Trenul accelerat 1896, pe ruta Craiova – Bucuresti, a ramas blocat intre statiile Falfani si Costesti, alaturi de alte trei locomotive trimise in zona pentru a tracta garnitura inzapezita.
Acceleratul transporta 40 de persoane si nu are probleme cu alimentarea cu energie electrica, astfel ca pasagerii au lumina si caldura. Perfectul judetului Arges, Gheorghe Davidescu, a apreciat ca lucratorii de la CFr cnu vor reusi sa deblocheze garnitura in aceasta noapte, asa ca pasagerii vor fi nevoiti sa stea pana dimineata in vagoane.
Trei locomotive cu pluguri care au fost trimise in zona au ramas, la randul lor, blocate pe drum. Un alt tren, cu numarul 9009, care circula pe ruta Pitesti – Craiova, a fost oprit in gara Costesti, din cauza celeilalte garnituri si a celor trei locomotive blocate pe sine.
Aproximativ 20 de autoturisme au ramas blocate pe drumurile din preajma localitatilor Teiu, Caldararu, Izvoru si Mirosi. Un autobuz cu 40 de calatori, care circula pe ruta Suseni – Pitesti, a fost blocat de zapada la doar doi kilometri de localitatea Bradu. Pasagerii au fost cazati la primaria din localitate.
"Am mobilizat militari si jandarmi pentru ajutorarea oamenilor si actionam cu toate mijloacele avute la dipozitie", a precizat prefectul Davidescu.
Blocaje in Prahova si Dambovita
In sudul judetului Prahova, 12 drumuri judetene sunt blocate din cauza vantului care viscoleste zapada si formeaza troiene pe carosabil. Toate rutele afectate au fost curatate la inceputul acestei saptamani, dar vantul puternic din aceasta noapte impinge zapada pe sosea, ingreunand traficul.
Si in judetul Dambovita, ninsoarea abundenta si viscolul au blocat 15 drumuri judetene, 14 drumuri comunale si drumul national 61, Gaesti – Ghimpati, in zona localitatii Corbii Mari, in apropiere de limita judetului Giurgiu.
Purtatorul de cuvant al IPJ Dambovita, agentul Adriana Rebeca Stefan, a declarat pentru Mediafax ca pe DN 61, in anumite zone, stratul de zapada are si peste un metru inaltime.
Doua ambulante au ramas blocate in apropiere de localitatile Ciocanesti si, respetiv, Vacaresti. Prima dintre autospeciale preluase un pacient care avea nevoie de dializa, iar cealalta, un bolnav care a suferit un accident vascular. Lucratorii care au intervenit au reusit sa deblocheze cele doua vehicule si pacientii au ajuns pana la urma la Spitalul de Urgenta al municipiului Targoviste.