In decembrie, se spune ca oamenii devin mai buni si mai darnici. Este vremea cadourilor, a intalnirilor cu prietenilor si a meselor in familie. Tot acum, ne aducem aminte de cei aflati in nevoi, la care spiritul Craciunului ajunge, de multe ori, numai prin bunavointa.
Gesturile de caritate pot fi si prilej de distractie. O demonstreaza reprezentantii RFV (Romanian Fashion Bloggers) si Club 4×4 Romania, care organizeaza, sambata, intre orele 11.00 si 17.00, la Orange Concept Store din Capitala, o petrecere creativa cu scop caritabil.
Nu exista limita de participanti, astfel ca sunt asteptati toti cei care doresc sa intinda o mana de ajutor si sa insenineze Sarbatorile a 80 de copii prescolari din Comuna Braiesti, judetul Buzau.
Vor fi create accesorii pentru Craciun, care vor fi apoi oferite spre vanzare, in cadrul aceluiasi eveniment, banii obtinuti astfel urmand sa fie donati prescolarilor din Braiesti. Toate materialele necesare confectionarii obiectelor sunt puse la dispozitie de catre organizatori.
La eveniment se vor alatura si nume consacrate din lumea modei romanesti. Astfel, designerul vestimentar Ludmila Corlateanu a pregatit accesorii
din blana ecologica, iar designer-ul de accesorii Agata Seceleanu va dona ingerasi creati din papusi foarte mici si pene de pasare.
"Sunt absolut sigura ca vom fi surprinsi de creativitatea si de darnicia bucurestenilor", spune Roxana Radu fondator RFB.