Trei tineri, doi din SUA si unul din Danemarca, au ajuns in satul Breb, judetul Maramures. Ramasi in pana de bani, americanca Mimi P. si un compatriot al ei, au gasit anuntul dat pe internet de un britanic, Duncan Ridgeley, fost paparazzo la ziarul „The Sun”.
Ridgeley, despre care EVZ a scris in urma cu un an, isi face doua case din lemn, pe scheletul unor locuinte taranesti. Una va fi folosita de familia sa, cu care sta acum in chirie, iar a doua – de turisti. Prin anuntul sau, care a mai atras si un danez, Ridgeley le oferea oaspetilor casa si masa in schimbul muncii prestate in gospodarie.
„Eu vin din New York. Cum sa nu-mi placa aici?”
La inceput, Ridgeley a folosit mana de lucru locala. „Asa e normal, nu? Asta inteleg eu prin ecoturism: sa faci sa circule banii in comunitatea in care esti. Sa faci case din materialele locale, cu mana de lucru locala”, spune el. Dar avea nevoie de mai mult. Asa ca a postat un anunt pe www. helpex.com si s-a trezit cu ajutoare.
Din Croatia au aparut doi americani carora li se terminasera banii de vacanta, iar din Ungaria – un danez care se saturase de facut autostopul prin Europa.
„Am dat un anunt pentru ajutor in agricultura, nu pentru constructii. Le-am oferit casa si masa contra munca. Recunosc, nu le-am dat mare lucru de facut, dar am iesit cu totii bine. In plus, am socializat, eu si copiii, cu oameni din cultura noastra”, spune britanicul.
„Nu cautam alternative la viata noastra, ci inspiratie”, e mottoul celor trei care au raspuns la chemarea lui Ridgeley.
„Cum am ajuns aici? Calatorim si muncim. Primim casa si masa. Eu sunt postas in Danemarca, cu ce adun in patru luni castig cat sa cutreier Europa. Am venit cu autostopul pana la Budapesta, apoi am luat un moped si am venit incoace. Sincer, asa ceva nu mai vezi in Danemarca. Si ma distrez”, spune danezul Jeppe.
„E o sansa mare sa vezi alte culturi. Eu vin din New York, unde sunt zece milioane de oameni la un loc. Cum sa nu-mi placa aici? Am plecat de acolo, am vandut tot, ca sa cunosc alta lume. As vrea sa predau engleza, am incercat in Turcia initial”, povesteste Mimi Polson, fosta chelnerita in SUA.
„Am cules mere, am carat mizerii cu roaba, am adunat fan, ne-am simtit bine. Venim din locuri si culturi total diferite. Daca e ceva care sa nu ne fi placut, e frigul de noapte. Am inteles ca suntem aici la 800-900 de metri altitudine”, conchide Mimi.
Negocieza cu localnicii
Dupa o viata de du-te-vino ca paparazzo in Londra, Duncan Ridgeley a decis sa se retraga. A ales Sri Lanka, dar, in ziua in care a ajuns acolo, a lovit tsunamiul. A durat zile pana si-a regasit familia, asa ca s-a retras spre zone pasnice: Egipt si Romania.
„Acum construiesc doua case aici si am una in Egipt. Vara stau aici, ca e prea cald in Africa, iarna plec acolo, ca e prea frig aici”, spune, razand, Duncan.
Se stabilise initial in zona Moeciu, dar vecinii sai erau bucuresteni. „Mi-au zis ca in Maramures e Romania adevarata, asa ca am venit”, explica el. S-a obisnuit cu localnicii. „Cand vreau sa cumpar ceva, ei cred ca-s aici pentru o saptamana si se asteapta sa platesc foarte mult. Ca fac asta cu turistii e OK, dar eu locuiesc aici, asa ca trebuie sa negociez la sange pana ajung la pretul real. Acum invatam sa facem si tuica, din merii mei”, incheie englezul romanizat.
