Radu Naum, director al Departamentului de sport de la GSP TV, Antena 1 si Antena 3 considera ca romanii se poarta cu tara lor precum o armata barbara cu un teritoriu cucerit. Este o intrecere socialista a mizeriei, cine manjeste mai cu sarg spatiile publice. Cu toate astea, jurnalistul se declara visator, iar tinerii din ziua de azi ar putea schimba viitorul.
Nu sunt un ecologist. Ecologismul, asa cum e inteles el de cei care nu-l inteleg, pare a fi un fenomen revarsat asupra noastra din neant. Ne-a intrat in ochi ca o insecta zgomotoasa, de care nu poti scapa nici dupa frectii repetate. Habar n-aveam de ce urlau oamenii costumati in verde ca niste martieni dintr-o piesa pentru copii. Tipii sustineau ca vor sa salveze planeta, nu era prea clar de cine sau de ce. Ce ne pasa de deseuri nucleare, experimente atomice, incalzirea planetei, topirea polilor si a zapezilor vesnice? De ce ne-ar durea? Traim bine aici. Inghesuiti, sufocati, aliniati, dar neinregimentati in marsurile de toata parada a celor care se dau drept constiinta Pamantului. In domeniul acesta nu suntem „no mercy“, suntem „non merci“. Aici, la Romania, treaba e mult
mai simpla.
Aici n-ai nevoie sa te organizezi ca sa te revolti si nu-ti trebuie o gaura in ozon ca sa ai cu adevarat un scop in viata. Aici e de ajuns sa iesi din casa ca sa intelegi ca esti in rahat adanc. Plesu zicea ceva epocal: „Romanii au o grea casnicie cu Romania“. Ciudata chestie. Adica, Romania e un fel de mireasa bagata pe gat unui mitocan. E ca si cum cineva ne-ar obliga sa traim aici si atunci ne razbunam cum putem. Ne comportam ca o armata barbara pe un teritoriu cucerit. Romania traieste sub jugul nostru. Ne batem joc de ea ca de tarfa de pe centura. Ne varsam in ea toate bolile si uratenia. Ni le exportam cu usurinta cu care respiram. E o intrecere socialista a mizeriei, cine manjeste mai cu sarg spatiul public.
In Romania, ecologia a devenit o intrebare asupra coagularii noastre ca natiune, macar pentru cei care mai au impresia ca sub picioare le sta un pamant identificabil. De fapt, exista doua Romanii, despartite de o prapastie si fiecare e vinovata de podurile prabusite dintre ele. Am inteles asta cand m-am crizat la un semafor vazand soferul din spate golindu-si calm scrumiera burdusita de mucuri pe fereastra. Cand m-am urticariat observand ca parcarea din fata blocului e sparta pentru a zecea oara ca sa puna a zecea oara tevi si sa se ridice iar mormane de pamant mancate usor, usor de vant. Cand ma orbeste praful santierului pe langa care trec zilnic si care nu e imprejmuit decat de veracitatea constructorilor si indolenta spaguita a autorita tilor. De fiecare data revolta mea s-a lovit de privirea lor mata. Nu pricepeau de ce fac scandal, asa cum abo rigenii nu inteleg de ce trebuie sa li se faca vaccin.
Totusi exista o a treia Romanie, pe care se bat primele doua. Ea este premiul cel mare al luptei dintre bunsimt si neam-prostie. E Romania sub 18 ani. Cine o va castiga va castiga razboiul. Din varful Tasulesii, in Pasul Tihuta, pana la Dunarea Galatiului am vazut sufletele nescrise care isi poarta iubirile si toata mierea varstei printre cadavrele vietii noastre industriale. Pentru ei e o joaca. Aduna rezultatele hemoragiei noastre de nesimtire cu bucuria cu care se avanta intr-un sarut. Pet Shock Boys and Girls. Am vazut fete firave facand acte de eroism cu o gluma pe buze ca sa culeaga plastice toxice de la metri buni de tarm. Am ramas visator in fata proiectelor minunate si utopice ale oraselor viitorului, prezentate intr-o cabana de langa cer. Dar stiu ca exista multi altii care isi vad parintii murdarind mereu in jurul lor. O hartie aruncata pe fereastra, ce mare lucru? Lupta nu e usoara si risca sa se repete peste o generatie. Dar macar „copiii lor“ sa poata deslusi ce le spun „copiii nostri“. Ar fi minima mostenire. Nu sunt ecologist, dar stiu ce ar trebui sa fie un ecologist azi. Un profesor de limbi straine.
