Peste 3.500 de arbori vor fi plantați în acest an în Delta Văcărești din București, după ce Glovo a demarat un parteneriat cu Asociația Parcul Natural Văcărești. Plantarea se va desfășura în două tranșe, în primăvara și în toamna acestui an, cu ajutorul voluntarilor și al comunității locale.
Prin această acțiune de plantare de arbori în zone degradate, cu peisaj antropizat, situate pe conturul exterior al parcului, Glovo spune că își propune să contrabalanseze – deocamdată parțial – emisiile de carbon rezultate de folosirea de către curierii parteneri a vehiculelor precum mașini, motociclete sau scutere, pe suprafața capitalei.
Acțiunea de plantare a arborilor a trecut deja de campania de primăvară, în urma căreia au fost plantați 750 de arbori și arbusti, din șapte specii diferite, toate specifice zonei de câmpie. Au fost plantați arbori (frasin) și arbuști (corn, porumbar, mălin, sânger, lemn câinesc, voiniceriu).
„Plantarea de arbori în mediul urban este deosebit de benefică prin avantajele pe care le aduce în viața comunităților. Arborii filtrează aerul și-l împrospătează, reglează temperatura și precipitațiile, sechestrează dioxidul de carbon, creează habitat pentru păsări și insectele polenizatoare. Arborii reprezintă o adevărată poliță de asigurare pentru condiții mai bune de locuire și bunăstare. Proiectul demarat anul acesta alături de Glovo, în Parcul Natural Văcărești, contribuie în mod direct la acest obiectiv asigurând atât bunăstarea naturii parcului cât și a vizitatorilor și a comunităților din vecinătate”, a declarat Dan Bărbulescu, Director, Asociația Parcul Natural Văcărești.
Arborii plantați vor contribui la crearea unei perdele forestiere în jurul ariei protejate, spațiu tampon și de protecție al acesteia. Prin funcțiile lor, arborii plantați vor stoca dioxidul de carbon, vor fixa poluanții din aer și vor contribui la dezvoltarea spațiilor de habitat pentru noi specii de păsări, insecte și mamifere mici.
În următorii ani, arborii și arbuștii plantați vor contribui la dezvoltarea unui peisaj natural benefic într-o zonă afectată de deșeuri și specii de plante exotice cu caracter invaziv.
Parcul Natural Văcărești este o arie naturală protejată situată în București având statut de parc natural recunoscut prin lege în anul 2016. S-a format pe locul unui fost proiect hidrotehnic inițiat de regimul comunist în anii ‘80 și rămas abandonat după 1989. Istoria zbuciumată a zonei, suprafața compactă, peisajul specific zonelor umede și sutele de specii de păsări, mamifere, reptile și amfibieni, au transformat zona într-un spațiu unic în Europa dedicat naturii și oamenilor.
Asociația Parcul Natural Văcărești este instituția care a coordonat procedura de înființare a parcului, a administrat parcul iar acum este partenerul oficial al Ministerului Mediului în procesul de management al acestuia.