Noul Terminal Plecari al Aeroportului International Henri Coanda Bucuresti (AIHCB), cu o suprafata de 20.000 metri patrati, inaugurat ieri, va avea o capacitate totala de pasageri de 4.500 de persoane pe ora de varf.
Cresterea numarului de pasageri presupune mai multe curse, cantitati mai insemnate de deseuri ori emisii de CO2 mai mari, insa, potrivit reprezentantilor aeroportului, si preocuparile pentru protejarea mediului sunt crestere.
“Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti (CNAB) a colectat si trimis spre reciclare, in anul 2011, peste 4.000 de kilograme de plastic, 20.000 de kilograme hartie si carton, aproximativ 2.500 de kilograme de ambalaje. Iar, in primul semestru din 2012, cantitatile au fost mai mari comparativ cu perioada similara din anul trecut”, a explicat, pentru Green Report, Valentin Iordache, director Comunicare, AIHCB.
Noul terminal a costat 52 milioane de euro
Valoarea investitiei pentru realizarea noului terminal este de 52 de milioane de euro, finantarea asigurandu-se din sursele proprii ale Companiei Nationale Aeroporturi Bucuresti.
Terminalul a fost proiectat pentru a raspunde cerintelor impuse de aderarea Romaniei la spatiul Schengen, deservind, totodata, toate cursele interne, ai caror pasageri au la dispozitie servicii high class, inclusiv un salon VIP, amplasat langa portile de imbarcare.
Aproximativ 7,7 milioane pasageri, in 2012
AIHCB sau fostul Aerport International Otopeni, ocupa locul 58 in Uniunea Europeana, dupa numarul pasagerilor care il tranziteaza anual, iar estimarile de trafic, pentru 2012, sunt de 7,7 milioane de pasageri, teoretic mai mari cu aproximativ 3 milioane fata de 2011.