Pesta micilor rumegătoare: se cere capul ANSVSA

România se confruntă cu o criză agricolă majoră cauzată de pesta micilor rumegătoare, cu 62 de focare active ale bolii în acest moment. Criza generată de epidemie afectează semnificativ economia rurală și sectorul zootehnic al țării.

Potrivit datelor publicate de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), pesta micilor rumegătoare a dus la sacrificarea a peste 230.000 de animale în doar câteva luni.

Critici la adresa ANSVSA și solicitări de demitere
Asociația Pro Consumatori (APC), vocea consumatorilor în România, membră în Organizația Europeană a Consumatorilor (BEUC) din anul 2005, cu activitate neîntreruptă de peste 34 de ani în domeniul apărării drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor, critică dur Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) pentru modul în care a gestionat această epidemie.

Aceasta acuză ANSVSA că nu a implementat suficiente măsuri de prevenție și informare a fermierilor, precum și existența unor deficiențe în planificarea și comunicarea acțiunilor necesare pentru combaterea bolii.

APC cere guvernului demiterea conducerii autorității!
Conform unei hotărâri guvernamentale (H.G. nr. 1415/2009), ANSVSA funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, având obligația de a proteja sănătatea animalelor și siguranța alimentară.

În contextul actual, autoritatea este criticată pentru lipsa unei campanii naționale de informare și pentru neimplementarea unor măsuri adecvate de biosecuritate la punctele vamale, în vederea prevenirii răspândirii virusului. Ca de exemplu:

  • să informeze prin campanie națională, atât populaţia României, cât şi fermierii crescători de oi, cu privire la modalitatea prin care se poate preveni infectarea animalelor din gospodăriile particulare şi ferme;
  • să pună în aplicare Planul de Contingenţă, astfel încât, prin amploare şi intensitate, situaţia să nu ameninţe viaţa şi sănătatea populaţiei, a animalelor, siguranţa alimentelor, mediul înconjurător, valorile materiale şi culturale importante, creşterea oilor în România constituind o tradiţie strămoşească;
  • să depună toate diligenţele pentru „restabilirea stării de normalitate fiind necesară adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente prin alocarea de resurse suplimentare importante şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate în combaterea bolilor.”

„ANSVSA funcționează ca autoritate de reglementare în domeniul sanitar-veterinar și al siguranței alimentelor, fiind un organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, subordonat Guvernului și coordonat de prim-ministru. În acest context, solicităm premierului Marcel Ciolacu demiterea conducerii ANSVSA!” – Asociația Pro Consumatori (APC)

Impactul social și economic al crizei

Epidemia de pestă a micilor rumegătoare are consecințe majore asupra economiei locale și a mediului rural. Mii de familii din județele Tulcea, Timiș, Constanța și Ialomița, unde au fost raportate focare, se confruntă cu pierderi financiare semnificative

  • Județul Tulcea – 49 focare în 10 localități din care: 7 exploatații comerciale, 14 exploatații comerciale de tip A și 28 de exploatații non profesionale, cu un total de 212.973 animale;
  • Județul Timiș  – un singur focar într-o exploatație comercială, cu un total de 12.500 de animale;
  • Județul Constanța – 9 focare în 6 localități, în exploatații non-profesionale, cu un total de 6.865 de animale;
  • Județul Ialomița – un singur focar într-o stână, cu un total de 589 de animale.

Restricțiile impuse de ANSVSA limitează posibilitatea fermierilor de a-și vinde animalele și de a-și susține afacerile tradiționale.

Micile afaceri din lanțul de aprovizionare, precum producătorii de furaje, unitățile de abatorizare și magazinele locale, resimt la rândul lor impactul economic negativ.

Sacrificarea în masă a oilor, inclusiv a celor sănătoase, pentru prevenirea răspândirii bolii, a generat controverse.

În unele cazuri, măsurile preventive au inclus sacrificarea a până la 2.000 de oi sănătoase pentru fiecare caz confirmat de pestă, o decizie care a stârnit nemulțumiri în rândul crescătorilor de animale și a comunităților rurale afectate.

„Mii de familii din mediul rural vor fi lipsite de hrană prin confiscarea oilor în vederea uciderii, afacerile mici cu carne de oaie vor fi distruse, se va produce șomaj, mii de angajaţi vor fi disponibilizaţi!”

Conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedinte APC.

Totodată, brânza carnea și alte preparate de oaie și capră se vor scumpi, după ce, în luna iunie, prețurile pentru produsele de origine animală au crescut cu 5% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Prețurile scăzute și provocările fermierilor

Pe lângă pierderile directe cauzate de boală, fermierii români se confruntă și cu prețuri foarte scăzute oferite de achizitorii de ovine, care plătesc sub 10 lei per kilogram în viu, mult sub pragul de rentabilitate de 19 lei per kilogram.

Această situație economică precară accentuează dificultățile fermierilor, în special în zonele neafectate de pestă, ridicând suspiciuni cu privire la posibile practici anticoncurențiale între achizitori.

„Pesta micilor rumegătoare este cea mai dură lecție de economie aplicată fermierului român cu ajutorul cozilor de topor din România! Cine scapă de pesta micilor rumegătoare, NU scapă de MAFIE!”, reacționează Asociația Pro Consumatori (APC).

„Crescătorii de oi din România sunt loviți din două direcții, una este cea cunoscută multora dintre noi – pesta micilor rumegătoare care se extinde fulgerător cu ajutorul ANSVSA, iar cea de-a doua lovitură vine din partea achizitorilor de ovine din România, care atenție, în zonele neafectate de pesta micilor rumegătoare, oferă la unison un preț de achiziție de sub 10 lei per kg în viu, mult sub prețul sub care crescătorii de oi înregistrează profit, adică cel de 19 lei per kg în viu! Să fie vorba de o înțelegere între aceștia?” –

(Foto: Oi la stână, 17 martie 2018, ©Francesco Secchi)

Foto: Oi la stână, 17 martie 2018, ©Francesco Secchi

Gestionarea crizei

Primele cazuri de îmbolnăvire au apărut încă din 11 iulie, însă primul focar de pestă a micilor rumegătoare a fost confirmat pe 19 iulie, la o fermă comercială, cu un efectiv de 49.091 de oi, din localitatea Baia, județul Tulcea.

Pe 1 august, ministrul Agriculturii și președintele ANSVSA au avut o întâlnire cu reprezentanții crescătorilor de ovine. O primă soluție propusă de oficialii guvernamentali a fost ca fermierii crescători de ovine să nu mai scoată oile la pășunat pentru o perioadă de trei săptămâni.

„Avem pârghiile necesare să protejăm fermierii români, există soluții pentru toată lumea, însă trebuie să ținem cont de faptul că boala evoluează pe o anumită perioadă de timp”, a transmis ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

Gestionarea crizei ridică întrebări importante cu privire la eficiența măsurilor implementate și la responsabilitatea autorităților în protejarea economiei naționale și a sectorului zootehnic.

În timp ce ANSVSA asigură că pesta micilor rumegătoare nu reprezintă un pericol pentru sănătatea umană, impactul economic și social rămâne semnificativ:

„ANSVSA acționează pentru menținerea exporturilor de ovine, renegociind condițiile cu țările terțe și efectuând teste suplimentare pentru loturile destinate exportului. Laboratoarele ANSVSA lucrează cu program extins pentru a oferi garanțiile necesare țărilor beneficiare, asigurând astfel continuitatea schimburilor comerciale”, a transmis autoritatea criticată.

Au fost solicitate răspunsuri urgente din partea Guvernului României și a altor instituții competente pentru clarificarea cauzelor și responsabilităților legate de această criză, precum și pentru implementarea unor soluții care să atenueze impactul economic și social pe termen lung.

Luni, 2 septembrie, după o discuție cu reprezentanții crescătorilor de animale, șeful guvernului a declarat că mai multe instituţii ale statului, fermieri și guvernul lucrează împreună pentru eradicarea epidemiei cât mai curând și că fermierii vor primi despăgubiri pentru pierderile suferite.

Acesta a mai adăugat că „guvernul României este dispus să facă toate eforturile pentru a menţine deschise relaţiile cu statele importatoare de animale româneşti, atât din Europa, cât mai ales din ţările arabe.”

„Pentru a combate extinderea bolii, prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Animalelor se va interzice, pentru o perioadă de 30 de zile, la nivel naţional, mişcarea animalelor între ferme”, spune Marcel Ciolacu, premierul României.

„Exporturile vor continua în această perioadă, mişcarea animalelor urmând să aibă loc pe culoare amenajate de autorităţile sanitar-veterinare şi cu păstrarea regulii de testare a fiecărui animal”, adaugă acesta.

Totodată, ANSVSA transmite că va continua discuţiile cu statele din spațiul comunitar şi extra comunitar care au relaţii contractuale cu România pentru menţinerea exporturilor în condiţii de siguranţă și va renegocia toate condiţiile de export cu statele partenere, în vederea susţinerii şi derulării exportului de ovine şi caprine.

La solicitarea fermierilor, vor fi luate măsuri suplimentare de verificare sanitar-veterinară la granița cu Ucraina pentru a împiedica posibila intrare în ţară a animalelor bolnave.

Criza pestei micilor rumegătoare evidențiază vulnerabilitățile sistemului de protecție sanitar-veterinar din România și subliniază necesitatea unor măsuri mai eficiente și transparente pentru a proteja fermierii și economia rurală în fața unor astfel de amenințări.

*Pesta Micilor Rumegătoare (PMR), este o boală infectocontagioasă, de natură virotică, întâlnită la capre și oi, cu caracter endemic epidemic şi evoluţie supraacută sau acută, caracterizată clinic prin febră, tulburări digestive şi respiratorii, iar morfopatologic prin necroze, eroziuni şi ulcere la nivelul mucoasei digestive şi a căilor respiratorii. Nu afectează omul, dar mortalitatea în cazul animalelor infectate poate ajunge până la 70%. (Sursa: Direcția Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor / DSVSA Buzău)

#pesta #autoritati #micirumegatoare #foodsafety #ruraleconomy #food

spot_img

Ultimele știri