Elena Udrea a preluat stafeta la Mediu

"Am venit sa preiau interimatul. Ca ministru al Turismului, am identificat de foarte multe ori probleme si solutii care tineau si de Ministerul Mediului", a declarat vineri ministrul interimar al Ministerului Mediului, Elena Udrea, in cadrul unei conferinte de presa.

Udrea a anuntat ca va face schimbari numai la cabinetul ministrului si cel al secretarului de stat si ca va duce mai departe proiectele asumate in Programul de Guvernare. Aceasta a precizat ca secretarul de stat Dan Carlan ii va fi alaturi in perioada interimara.

"Nu exista nicio problema, lucrurile merg in continuare asa cum stiati", a continuat ministrul interimar, subliniind ca "din fericire, turismul are legatura cu multe alte ministere, Mediu, Transporturi, Agricultura".

Prin urmare, preluarea mandatului nu va fi o sarcina dificila, ba din contra, conducatoarea Ministerului Turismului si a Ministerului Mediului simplifica lucrurile. "O parte din problemele celor care desfasoara activitati de turism sunt strans legate de mediul inconjurator. Acum este mai usor, cand poti sa iei deciziile si intr-o parte si in cealalta. Sunt macar cateva lucruri pe care le pot face", a mai spus Udrea.

Elena Udrea, actualul ministru al Turismului in guvernul Boc, a preluat sefia Ministerului Mediului, dupa ce ministrul Nicolae Nemirschi si-a prezentat joi demisia impreuna cu toti ministrii Partidului Social Democrat.

Actualul ministru al Turismului va asigura interimatul pentru o perioada maxima de 45 de zile, potrivit declaratiilor facute de primul ministru Emil Boc intr-o conferinta de presa.

Nicolae Nemirschi a detinut conducerea la Ministerul Mediului timp de noua luni. Una dintre primele masuri luate in timpul mandatului sau a fost modificarea programului Casa Verde de achizitionare de sisteme care utilizeaza energii regenerabile, acesta devenind accesibil doar autoritatilor locale, nu persoanelor fizice ca in varianta sa initiala. Nemirschi a detinut functia de viceprimar al Constantei inainte de a intra in guvernul Boc la sfarsitul lunii decembrie 2008.

Foto: gov.ro

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri