Deseurile toxice ale unor centrale energetice din Franta sunt depozitate sub cerul liber in Rusia, anunta ziarul francez Liberation, citat de Reuters.
Ziarul scrie ca 13% din deseurile radioactive ale grupului francez EDF (Electricite de France) pot fi gasite intr-un oras din Siberia. Accesul in acest oras este interzis, dar reprezentantii ziarului sustin ca informatiile sunt bazate pe o investigatie ce va fi transmisa in curand pe canalul TV Arte.
Un purtator de cuvant al companiei franceze a infirmat cifra de 13%, dar si faptul ca deseurile ar fi depozitate in aer liber. Totusi, el a recunoscut ca EDF trimite deseuri nucleare in Rusia.
"Trimitem deseurile in Rusia pentru tratament, iar ei trimit 10, pana la 20%, din cantitate inapoi pentru a fi folosita in centralele energetice franceze", a declarat purtatorul de cuvant.
EDF este cel mai mare producator de energie nucleara din lume. Compania opereaza 58 de reactoare in 19 centrale din Franta si a obtinut un profit de 95,5 miliarde de dolari anul trecut. Statul francez detine 84,66% din EDF.
Foto: uk.biz.yahoo.com