Productia de CD-uri, fara a se lua in considerare si carcasa lor, genereaza cu 65% mai multe emisii decat descarcarea muzicii de pe internet, se arata intr-un studiu realizat de trei cercetatori americani, citat de The Guardian.
Amprenta net inferioara asupra mediului este valabila doar in cazul in care albumele sunt descarcate cu ajutorul unei conexiuni rapide, ce nu necesita mai mult de 11-20 de minute pe album. Cu toate acestea, putini artisti tin cont de emisii atunci cand inregistreaza un album. Printre cele mai notabile exceptii se numara formatia Radiohead, care si-a lansat ultimele piese doar pe internet.
Industria muzicala a facut un progres major atunci cand s-a facut trecerea de la discurile de vinil la CD-uri. Policlorura de vinil (PVC), din care discurile erau realizate, contine dioxina, una dintre cele mai toxice chimicale produse de om.
CD-urile au reprezentat un pas inainte pentru ca ele sunt produse din policarbonat. Acesta nu este atat de poluant ca PVC-ul, dar, din cauza aluminiului din CD-uri, procesul de reciclare necesita o cantitate mare de energie.
Cea mai daunatoare parte a CD-urilor ramane carcasa. Un studiu a demonstrat ca inlocuirea carcasei cu un ambalaj din carton ar reduce cu 95% emisiile industriei ambalajelor din muzica.
Milioane de CD-uri se vand in continuare in fiecare an in lume. Chiar daca, in jurul anului 2003 se vehicula ideea folosirii compostului de porumb in productia lor, descarcarea muzicii direct de pe internet ramane cea mai ecologica metoda de a vinde muzica.
Foto: bramble.cc