Comisia Europeana a propus, de curand, o legislatie ce prevede reducerea emisiilor medii de CO2 ale autoutilitarelor la 175 grame/km, intre 2014 si 2016, pentru ca apoi sa scada la 135 g/km pana in 2020, potrivit unui comunicat transmis de Executivul european.
Reglementarea este similara celei propuse pentru autoturisme la sfarsitul lui 2008. Scopul acestor masuri este de diminuare a emisiilor din sectorul auto, care reprezinta 12% din emisiile totale de CO2 ale Uniunii Europene (UE).
"Legislatia este un alt pas important al UE pentru combaterea schimbarilor climatice si reafirmarea angajamentului UE inainte de conferinta de la Copenhaga. Industria camioanelor trebuie sa aiba o contributie echitabila la efortul comun de lupta impotriva incalzirii globale, iar masura va genera economii importante de combustibil pentru consumatori si va stimula inovarea in sectorul auto", a declarat comisarul european pentru Mediu, Stavros Dimas.
Producatorii care depasesc limita minima de emisii stabilita ar putea fi penalizati pana in 2018 cu 5 euro pentru primul g/km deasupra nivelului minim, cu 15 euro pentru al doilea g/km, cu 25 euro pentru al treilea si cu 120 euro pentru urmatoarele depasiri. Din 2019 primul g/km de CO2 depasit ar putea costa 120 euro. Costurile sunt mai mari decat amenzile impuse pentru autovehicule, din cauza diferentelor de conformitate.