Site-ul Enciclopediei Vietii, lansat in 2007 pentru a trece in revista cele 1,8 milioane de specii in viata cunoscute, numara deja 150.000 de pagini (cate una pentru fiecare specie), anunta promotorii proiectului, prevazut pentru 10 ani.
Aproape doua milioane de persoane din 200 de tari au consultat pagina de internet de la inaugurarea la inceputul lui 2008, precizeaza promotorii. Informatiile pe care le contin aceste pagini, descriind o specie animala sau vegetala cu ajutorul textelor si imaginilor, au fost verificate de experti si sunt, toate, disponibile gratuit pe site-ul EOL.org.
“Crearea unui singur site pentru a avea acces la fiecare dintre cele 1,8 milioane de specii in viata (deja cunoscute) ale planetei va furniza un instrument util cercetatorilor si decidentilor publici, pentru a intelege mai bine biodiversitatea si tendintele din comportamentul animal si vegetal”, precizeaza intr-un comunicat Arthur Sussman, directorul fundatiei private John and Catherine MacArthur, unul dintre sponsorii proiectului.