Cronica Romana: China vrea un acord climatic substantial la Copenhaga

China va avea o contributie substantiala la Conferinta ONU privind schimbarile climatice, prevazuta sa se desfasoare luna viitoare, la Copenhaga, si cere incheierea unui acord real, nu a unuia lipsit de continut, a declarat negociatorul chinez Li Gao, citat de agentiile Xinhua si Reuters.

“Vom incerca sa asiguram succesul summitului si nu vom accepta ca acesta sa se incheie cu un acord “gol” precum o simpla declaratie politica”, a insistat cu ocazia unui forum desfasurat la Beijing, Li Gao, reprezentand Comisia Nationala pentru Dezvoltare si Reforma (NDRC). Oficialul chinez a mai spus ca negocierile de pana acum s-au soldat cu unele progrese, dar nu suficiente.

Un nou acord privind incalzirea globala, menit sa inlocuiasca protocolul de la Kyoto, a carui valabilitate expira in 2012 este principalul obiectiv al apropiatei Conferinte ONU de la Copenhaga, insa negocierile sunt greoaie din cauza dezacordului privind cuantumul reducerii emisiei de gaze cu efect de sera intre tarile dezvoltate si cele in curs de dezvoltare.

Guvernul danez, care organizeaza reuniunea, a propus amanarea semnarii unui acord global pe aceasta tema pana in 2010, la Copenhaga urmand sa fie semnata o declaratie politica generala. Presedintele american Barack Obama a sustinut aceasta propunere, insistand insa ca doreste incheierea unui acord “cu efect operational imediat”.

Conform majoritatii analistilor politici, declaratia presedintelui Obama confirma faptul ca, in pofida numerosilor ani de negocieri, incheierea unui acord complet, bazat pe Protocolul de la Kyoto, este o problema ce nu poate fi abordata la summit-ul ONU in capitala daneza.

In pofida angajamentelor asumate de actualul sef al Casei Albe, in speranta unei rupturi fata de politicile fostului presedinte american George W. Bush, oficialii europeni le reproseaza americanilor ca nu iau suficiente masuri si manifesta temeri ca Congresul american va fi in masura sa adopte pana anul viitor o lege privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera.

China a anuntat ca “studiaza” planul danez, dar se pare ca il accepta implicit, Li afirmand ca oferta inaintata de tarile dezvoltate privind finantarea transferului de tehnologie si crearea unui fond de surse nepoluante deschide calea spre un viitor acord.

China a depus mari eforturi diplomatice pentru incheierea unui nou acord, in domeniu. Pe de alta parte, presedintele chinez Hu Jintao s-a angajat pentru prima data, la inceputul acestui an, ca tara sa va reduce emisiile de dioxid de carbon, mai subliniaza agentia Reuters.

China detine, incepand de anul trecut, primul loc in ceea ce priveste emisiile de gaze cu efect de sera, devansand cu putin SUA. Impreuna, cele doua state sunt responsabile pentru 40% din emisiile globale de CO2.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri