Comisia Europeana va da in judecata Bulgaria din cauza esecului acesteia de a implementa corect legislatia UE privind gestionarea deseurilor, a anuntat , vineri, Comisia, la doi ani dupa ce a lansat o procedura de infringement pe acest subiect, informeaza Mediafax.
Cazul vizeaza distrugerea necorespunzatoare a deseurilor in capitala bulgara Sofia, care ar fi trebuit sa beneficieze de o retea adecvata de instalatii de distrugere a deseurilor pana la data aderarii sale la Uniunea Europeana, la 1 ianuarie 2007, potrivit Comisiei, care adauga ca o solutie se prefigureaza abia peste cativa ani.
Esecul Sofiei de a-si moderniza infrastructura de gestionare a deseurilor a fost una dintre cele sase probleme in legatura cu care CE a lansat proceduri de infringement impotriva Bulgariei la sfarsitul lui octombrie 2007. Cazul va fi deferit in prezent Curtii Europene de Justitie, autoritatea judiciara cea mai inalta din blocul european. Procesul impotriva Bulgariei urmeaza sa dureze cel putin doi ani, dar ar putea fi suspendat, cu conditia ca tara sa ia masuri eficiente.
Prim-ministrul bulgar Boiko Borisov, fost primar al Sofiei, l-a invinovatit pe fostul premier socialist Serghei Stanisev pentru situatia actuala si a afirmat ca au fost luate masuri pentru remedierea problemei.
"Stiti ca procedura de infringement a fost lansata cu mult timp inainte, dar Stanisev a sabotat tot ce avea legatura cu deseurile din Sofia. Am discutat personal cu Jose Manuel Barroso si l-am informat in legatura cu pasii pe care tara ii face in rezolvarea acestei probleme. Municipalitatea transporta deseuri catre alte orase, iar centrala de procesare a deseurilor este deja in constructie", a precizat Borisov.
Bulgaria ar putea plati o amenda zilnica de 50.000 de euro daca nu reuseste sa gaseasca un spatiu legal de depozitare a deseurilor din capitala, a declarat, in luna septembrie, Evdokia Maneva, adjunctul ministrului bulgar al Mediului.