Borbely : Vom avea propuneri legislative privind colectarea selectiva a deseurilor

Ministrul Mediului si Padurilor, Laszlo Borbely, a declarat, vineri, la Targu Mures, unde a participat la campania nationala "Ofensiva Verde continua!", ca in trei saptamani vor exista propuneri legislative privind colectarea selectiva a deseurilor, anunta Mediafax.

Borbely a spus ca sistemele integrate de colectare a deseurilor din judete vor fi finalizate abia la sfarsitul anului 2013, dar pana atunci vrea sa aiba tot sistemul pus la punct.

El a precizat ca, din momentul in care nu exista locatii in care sa se arunce in mod selectiv deseurile, este greu ca acestea sa se poata recicla, dar ca in termen de trei saptamani ministerul sau va veni cu propuneri legislative in acest sens.

"In momentul de fata, este rezolvat la PET-uri, este rezolvat partial la celelalte, la sticle, la deseuri electronice. Trei saptamani le-am dat colegilor, secretarului de stat care raspunde de acest domeniu in minister, ca sa vina cu acele propuneri legislative care sa fie sistemul care sa oblige – pentru ca nu avem altceva de facut – sa oblige producatorii care polueaza", a spus Borbely.

El a precizat ca la PET-uri Romania are un procent mai bun de reciclare decat cere Uniunea Europeana, pentru ca producatorii sunt obligati sa plateasca pentru a rezolva sistemul de colectare, altfel dau taxe mai mari la Fondul de Mediu si a spus ca in mod similar trebuie sa se procedeze si in ce priveste colectarea selectiva a deseurilor.

"Acest sistem va fi rezolvat, cealalta componenta va fi rezolvata mai tarziu din pacate, pentru ca acum pornim aceste sisteme de deseuri integrate in judete, care vor fi finalizate la sfarsitul anului 2013 si atunci vom avea tot sistemul pus la punct", a spus Borbely.

In acest context, ministrul a precizat ca din toamna va implica in actiunea de reciclare a PET-urilor circa 3.000 de scoli din tara, carora le va pune la dispozitie prese, pe care sa le foloseasca elevii.

"Avem si alta initiativa catre scoli, cu PET-urile, care va porni in toamna si va insemna ca in 3.000 de scoli vor fi aceste prese, aceste aparate date de Fondul de Mediu si prin ONG-uri rezolvam sa fie trimise la acei reciclatori care le folosesc. Prin asemenea actiuni trebuie si putem sensibiliza populatia. Copiii sa foloseasca aceste prese, nu e niciun risc", a precizat ministrul.

Foto: Green Report

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri