„Alearga pentru tine!” la Maratonul International Bucuresti 2009

Acesta este sloganul celei de-a doua editii a Maratonului International Bucuresti, care va avea loc pe 18 octombrie si indemnul pe care sportivii si personalitatile publice care sustin evenimentul il transmit bucurestenilor.

Evenimentul este organizat de Bucharest Running Club (BRC), iar aseara membrii clubului si sustinatorii evenimentului s-au intalnit pentru a comunica importanta acestui eveniment pentru Bucuresti si bucuresteni.

„Vazand atmosfera de afara, la cele peste 20 de maratoane la care am alergat, am zis ca si Bucurestiul trebuie sa aiba un maraton, mai ales ca era singura capitala europeana care nu organiza un maraton anual”, a aratat Valeria Racila van Groningen, initiatorul evenimentului si presedintele BRC.

Valeria este Campioana Olimpica la Los Angeles 1984 la canotaj simplu vasle si medaliata cu bronz la Olimpiada de la Moscova 1980 la dublu vasle. A castigat doua medalii de bronz si doua de argint la Campionatele Mondiale de Canotaj in 1979, ’81, ’82, ’85 si a participat la peste 20 de maratoane si semimaratoane internationale.

Maratonul si celelalte competitii organizate (maraton-stafeta, semi-maraton, cursa populara, cursa copiilor si cursa scaunelor cu rotile) vor fi sustinute de Primaria Capitalei, motiv pentru care primarul general Sorin Oprescu a tinut sa transmita la randu-i un mesaj organizatorilor.

„Va anunt ca toata viata am alergat pentru mine. As dori sa-i dati dimensiunea unui maraton dintr-o capitala europeana. Sunt aici sa va felicit ca va pasa”, a declarat Sorin Oprescu.

Uca Maria Marinescu, primul roman pe schiuri la Polul Nord si Polul Sud a tras un semnal de alarma. „Miscarea inseamna viata si sanatate. Inainte educatia pentru miscare facea parte din viata noastra, acum din pacate este incurajat sedentarismul. Din pacate sedentarismul fizic inseamna si sedentarism psihic”, a afirmat aceasta.

Alte personalitati care au fost prezente aseara au fost Andreea Raducan, Otilia Badescu, Doina Melinte, dintre sportivi si vedete TV, ca Razvan Spiridon sau Carmen Bruma.

Organizatorii au anuntat ca o parte din fondurile stranse in urma maratonului international vor fi directionate catre programul Adopta un Copac al organizatiei Viitor Plus, pentru impadurirea unei zone din judetul Calarasi si o portiune de spatiu din Bucuresti care va deveni verde.

Text: Green Report / Oana Neneciu

Foto: bucharestcitymarathon.com

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri