Australia a somat Japonia sa opreasca vanatoarea de balene

Guvernul australian si-a reluat amenintarile la adresa Japoniei sa opreasca asa-numitele „studii stiintifice” asupra balenelor, o motivatie invocata de japonezi pentru a continua sa vaneze aceste animale, transmite Ecorazzi.

„Ceea ce am incercat cu guvernul precedent al Japoniei si cu cel actual a fost sa cautam o metoda de a rezolva problema diplomatic. Dar am spus-o foarte clar, daca nu gasim o astfel de metoda, exista o cale prin mecanismele legale internationale”, a declarat premierul australian Kevin Rudd inainte de o intalnire cu prim ministrul japonez Yukio Hatoyama la Tokio.

Rudd nu a mentionat un program al actiunilor pe care Australia le va intreprinde, dar ministrul mediului Peter Garrett a fost mai explicit. Acesta a declarat intr-o emisiune la radio ca Australia va initia actiuni legale in cazul in care Japonia nu face nimic pana in luna iunie pentru a stopa vanatoarea de balene.

„Angajamentul nostru este ca vanatoarea de balene din Oceanul Sudic sa inceteze. Suntem impotriva acesteia. Am ramas impotriva vanatorii inca de cand am ajuns la putere si acesta este tinta politicilor noastre”, a explicat ministrul australian al mediului.

Japonia a abandonat vanatoarea de balene in scopuri comerciale in 1986. Din 1987 insa guvernul a lansat un asa zis program de cercetare a acestei specii de mamifere marine, continuand astfel vanatoarea.

Foto: Ecorazzi

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri