Un grup de investitori format din IMMORENT (societate membra a Erste Group), Grupul Rompetrol si familia Patriciu investeste 300 de milioane de euro in Smart City, un ansamblu urbanistic in Bucuresti, precizeaza un comunicat al IMMORENT.
Smart City este un ansamblu urbanistic de 150.000 de metri patrati cu locuinte, cladiri de birouri si spatii comerciale.
Finantarea proiectului va fi asigurata de Erste Bank, iar Smart City va fi situat la mica distanta de centrul orasului Bucuresti, in zona de nord, in apropierea lacului Baneasa.
Ansamblul va fi compus din cladiri de birouri clasa A (50.000 mp), spatii comerciale si locuinte cu un standard ridicat (100.000 mp), asigura realizatorii.
Planurile Smart City includ si noul sediu al companiei Rompetrol, o cladire turn cu inaltimea de 110,7 metri.
Toate constructiile vor folosi surse de energie alternativa, iar cladirile rezidentiale, celelalte spatii dedicate serviciilor si recreerii (banci, magazine, restaurante, cafenele, cluburi, gradinite) vor fi gandite astfel incat sa reduca folosirea zilnica a masinilor, conform IMMORENT.
Cladirile rezidentiale vor avea la primele niveluri zone comerciale si parcari, iar ultimele etaje, terasate, vor fi amenajate ca gradini. Intregul proiect se dezvolta in jurul unor artere pietonale separate de accesele auto si va avea in jur de 2.500 de parcari subterane. Aproape jumatate din suprafata terenului va fi rezervata spatiilor verzi.
IMMORENT Romania si-a inceput activitatea in 2005 devenind un specialist imobiliar ce ofera o gama larga de servicii in acest domeniu, cum ar fi leasingul, dezvoltarea de proiecte, managementul investitiilor, dar si numeroase servicii de constructii.