Parc public in Tulcea, cu sprijinul Apa Nova

Reprezentantii primariei municipiului Tulcea au inaugurat astazi un parc construit intr-un cartier nou al orasului cu sprijinul companiei Apa Nova. Parcul se intinde pe o suprafata de 5.400 de metri patrati si ofera locuitorilor singurul spatiu verde si de recreere din zona.

“Cand cei de la Apa Nova mi-au promis sprijinul pentru acest proiect am luat-o initial ca pe o gluma, dar iata ca astazi suntem aici si sper sa ne intalnim si peste cinci ani, cand copacii plantati vor creste, iar parcul va arata altfel”, a declarat primarul orasului Tulcea, Constantin Hogea. El a mentionat ca pentru a transforma terenul arid din zona intr-un spariu verde, au fost aduse mai multe tone de pamant vegetal. In plus, muncitorii au plantat copaci si flori, au construit un loc de joaca pentru copii, un foisor si au racordat parcul la sistemul de iluminat public.

Amenajarea parcului a costat 400.000 de lei, din care 150.000 de lei au fost oferiti de Apa Nova. “Am reusit impreuna cu primaria din Tulcea sa implementam un proiect de dezvoltare durabila, ai carui principali beneficiari sunt locuitorii. In acest fel grupul Veolia, din care face parte firma Apa Nova, a continuat programul “Apa desface frontiere”, demarat anul trecut de Ziua Mediului. Am incercat sa aratam prin aceasta contributie ca responsabilitatea sociala nu inseamna nici acte de caritate, nici exercitii de imaginatie, ci investitii inteligente in folosul comunitatii”, a declarat Bruno Roche, general manager al Apa Nova.

Text de Raluca Petrescu

spot_img

Ultimele știri