Panasonic a premiat “pozele eco”

Panasonic a premiat la sediul UNESCO din Paris finalistii concursului “Jurnalul cu Poze Eco”, printre care s-a numarat si Miriam Paraschiva Ichim, o eleva de numai 8 ani din Romania.

“Suntem bucurosi ca lucrarea castigatoarei noastre, de numai 8 ani, Miriam Paraschiva Ichim a fost selectionata dintr-un numar de peste 130.000 de jurnale trimise din 37 de tari participante. Paraschiva a reprezentat Romania la nivel global, alaturi de alti copii din 29 de tari. Castigatorii au avut ocazia sa se cunoasca iar lucrarile lor au fost expuse la sediul UNESCO”, a declarat pentru Green Report, Gabriela Cucereanu, project leader Panasonic Romania.

Concursul “Jurnalul cu Poze Eco” este un program dezvoltat la nivel global ca parte a proiectului “Scoala Panasonic pentru copii”, activitate de sprijinire a promovarii programelor educative pentru copii.  Programele oferă acestora oportunitatea de a învata, într-un mod usor de înteles despre problemele legate de mediu si de a gandi idei de activitati ecologice.

In cazul Romaniei, la editia din 2011 a programului au participat 16 scoli, iar peste 4.000 de elevi au participat la “Jurnalele Eco”, lucrând individual sau in echipe.

Parteneriat Panasonic – UNESCO

Anul trecut, 1.700 de copii din 5 tari au vizitat si s-au implicat în activitati ecologice in cadrul fiecarui site al Patrimoniului Mondial.  Panasonic va lansa in 2012 acest program în alte 10 tari, vizând implicarea a aproximativ 4.000 de copii pana la finele anului.

Panasonic si Centrul Patrimoniului Mondial al UNESCO au încheiat un acord de parteneriat strategic pentru promovarea dezvoltarii durabile prin intermediul conservarii Patrimoniului Mondial si a educatiei ecologice pentru noua generatie in iunie 2011.

“Scoala copiilor – invatare eco”

In Romania, compania japoneza sprijina ecologia în scoli, desfasoara programul “Şcoala copiilor – invatare eco”, proiect care vizeaza sprijinirea domeniului ecologiei in mediul didactic.

“Copiii trebuie sa cunoasca care este Patrimoniul Mondial al planetei, sa vada imagini din alte colturi de lume, animale amenintate de poluare si de incalzirea globala, sa descopere prin imagini si lectii pe intelesul lor de ce este important sa ne schimbam atitudinea si sa actionam in spirit eco”, a mai spus Cucereanu.

Gabriel Botezatu

Citeste:

Romsilva si Rompetrol ajuta sinistratii

Tara lui Andrei a implicat peste 30.000 de oameni in trei ani de la infiintare

Proiectul FER de educare a tinerilor pe probleme de mediu, finantat cu 800.000 lei de AFM

spot_img

Ultimele știri