Adevarul: Singurul dispensar pentru animale salbatice din Romania

Spitalul are dotari ultramoderne si a fost infiintat cu fonduri europene de un medic veterinar. Animalele bolnave sunt aduse cu ambulanta, beneficiaza de tratamente speciale si pot fi conectate la tuburi de oxigen.

Dispensarul veterinar a fost infiintat in urma cu cinci ani printr-un proiect PHARE, din initiativa doctorului Florin Vulpoiu, care este un mare iubitor de animale. Pentru transportarea pacientilor necuvantatori, fondatorul spitalului are o ambulanta speciala prevazuta cu targi, custi, arme tranchilizante, truse medicale si chiar tuburi de oxigen, cu care intervine in momentul in care este solicitat de padurari sau de turisti.

Trei ursi abandonati si un pisoi ranit

„Sunt foarte multe animale ranite pentru ca sunt prinse in lat. Noi le tranchilizam, le tratam si apoi le dam drumul inapoi in padure”, sustine medicul veterinar. In spitalul din Focsani sunt cazati acum doi ursi si o ursoaica, preluati de la fosta gradina zoologica. Cu ei mai este „internat” si un pisoi ranit cu o piatra. Medicul intentioneaza sa le creeze conditii si mai bune pacientilor sai.

„Am depus un proiect acum pentru fonduri structurale pentru ca vreau sa maresc tarcurile ursilor ca sa aiba si copaci”, mai spune doctorul Vulpoiu.

Salvati de telefon

Clinica este deschisa pentru animale salbatice, dar si pentru cele abandonate. Necuvantatoarele ranite sau bolnave pot fi salvate printr-un simplu apel telefonic la Centrul de reabilitare pentru animale salbatice situat in Crangul Petresti, la periferia orasului Focsani.

spot_img

Ultimele știri