Braconierii impanzesc inca Delta, dar eforturile noii echipe de politisti incep sa se vada.Politia Deltei, care in luna mai a fost inaugurata in structura imbunatatita, arata ca noile echipamente pentru combaterea braconajului sunt mult mai eficiente.
Guvernatorul Deltei, Grigore Baboianu, spune ca, in forma noua, Politia Deltei, alcatuita din angajati ai Politiei Romane si ai Politiei de Frontiera, lucreaza mai cu spor, in primul rand datorita noilor echipamente de lucru.
Luna aceasta, echipele IGPR au ridicat, in vederea confiscarii, 150 de kg de peste (din care 50 de kg de sturion) si 35 de setci, in lungime de 2.700 de metri.
Beneficiind de suportul aerian al Inspectoratului de Aviatie Tulcea, politistii spun ca au survolat cu elicopterul si in zone greu accesibile din Delta Dunarii, respectiv in Periteasca si in Perisor.
Aici au fost depistate si ridicate in vederea confiscarii 28 de setci, in lungime de 1.150 de metri. De asemenea, la Perisor au fost gasiti abandonati doi saci cu 50 de kg de sturion, pastruga si nisetru, specii la care este interzis pescuitul pe o perioada de 10 ani.
„In perioada 22 – 24 mai, politistii au confiscat de la braconieri 200 kg de peste, un dispozitiv electric de pescuit, 42 de plase monofilament in lungime de 2.400 de metri, patru ambarcatiuni, doua motoare si doua rezervoare de combustibil. Valoarea bunurilor ridicate insumeaza 45.000 de lei“, mai arata datele IGPR.
Structura modernizata a Politiei Deltei cuprinde 100 de persoane din Politia Romana si Politia de Frontiera, cu amplasamente pe fiecare brat al Deltei Dunarii – Chilia, Sulina si Sfantu Gheorghe, care sunt dotate cu 15 ambarcatiuni rapide si cu echipamente de depistare pe timp de noapte.
Politia Deltei a fost infiintata in 2006, cand se afla in subordinea Inspectoratului Judetean de Politie Tulcea. De la sfarsitul lunii mai, Politia Deltei, modernizata cu noi echipamente, a trecut in subordinea Inspectoratului General al Politiei Romane.
Cu aceasta ocazie, ministrul Administratiei si Internelor, Dan Nica, a motivat alegerea de transfer a responsabilitatilor: „Consider eliminarea braconajului o actiune extrem de importanta pentru Delta Dunarii, de aceea ea trebuie sa se faca printr-o coordonare si cu masuri la cel mai inalt nivel“.
Serviciul Politiei Delta Dunarii are in arondare 14 posturi de politie comunale, amplasate pe fiecare brat al Deltei Dunarii – Chilia, Sulina si Sfantu Gheorghe.