Adevarul: Linistea mortala a masinilor electrice

Guvernele din SUA si din Japonia vor sa oblige producatorii auto sa-si doteze masinile pe baterii cu dispozitive ce fac zgomot. Studii recente arata ca riscul accidentelor rutiere creste cu peste 50% atunci cand in trafic circula vehicule cu motoare electrice, extrem de silentioase.

Masinile-hibrid alterneaza folosirea bateriei cu cea a carburantului. La viteza mica acestea merg de obicei pe baza motorului silentios ce se alimenteaza de la baterii si doar la viteze mari, soferul activeaza motorul zgomotos cu ardere interna.

In curand, masini 100% electrice si 100% silentiaose, ca luxosul Roadster de la Tesla, modelul Leaf de la Nissan sau conceptul Volt de la General Motors, vor fi produse pe scara larga. Pentru a nu pune in pericol siguranta pietonilor, in special a celor care au probleme de vedere, Ministerul Turismului din Japonia si autoritatile din Statele Unite se gandesc serios sa impuna producatorilor auto construirea unor dispozitive de zgomot pentru masinile electrice si pentru cele hibrid.

Tesla se impotriveste

Unii producatori auto insa lucreaza deja la amplasarea unor dizpozitive de zgomot pentru masinile electrice sau pentru cele cu motor hibrid. Fisker Automotive a creat pentru modelul electric de lux Karma un sistem audio integrat care, potrivit reprezentantilor companiei, va avertiza pietonii si va evidentia evolutia tehnologiei. Si cei de la Nissan au salutat ideea amplasarii dispozitivelor de zgomot la masinile electrice.

“Decamdata suntem in stadiul in care analizam variantele si gasirea celei mai bune solutii pentru obtinerea unor sunete artificiale la modelele electrice si cele hibride”, spune Scott Becker, vicepresedinte in cadrul companiei Nissan. Cei de la Tesla au declarat ca nu au nicio intentie sa introduca sunete false pentru masinile electrice pe care le vor scoate pe piata. “Am vandut deja, la comanda, mai multe Roadster, iar clientii nostri ne-au spus entuziasmati ca lipsa zgomotului este unul dintre cele mai mari atuuri ale acestui model.

Datorita motoarelor silentioase, vom avea parte in sfarsit de mai putina poluare fonica”, sustine purtatorul de cuvant Tesla, Rachael Konrad.

Prognoza: Cota de piata de doar 2%

Unii producatori auto nu sunt optimisti in ceea ce priveste evolutia pe piata a autovehiculelor electrice ca alternativa la automobilele conventionale.

Desi compania sa investeste in producerea de modele eco, potrivit sefului Volkswagen, Martin Winterkorn, cota de piata a masinilor electrice in 2020 va fi scazuta, undeva intre 1,5 si 2%. “Noul nostru model 100% electric, denumit e-up!, ar putea fi din 2013 o prezenta obisnuita pe strazile din marile orase din Europa. Nu va inlocui motoarele turbo diesel si propulsoarele turbo pe benzina, dar reprezinta o alternativa”, a mai spus Winterkorn.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri