Zona din Calea Lactee vizata de telescopul Kepler
Cinci noi planete au fost descoperite orbitand in jurul unor sori indepartati, una dintre primele informatii confirmate de la telescopul spatial Kepler, lansat de NASA, anunta The National Geographic.
La cele peste 400 de planete descoperite in afara sistemului nostru solar se adauga cele cinci noi plantete, numite Jupiteri fierbinti. Aceste planete au aproximativ aceeasi masa ca si planeta Jupiter si orbiteaza foarte aproape de soarele lor, lucru care face ca plantele sa fie vazute relativ usor de pe Pamant.
Cea mai mica dintre cele cinci planete are aproximativ aceeasi marime ca planeta Neptun. Toate planetele nou descoperite sunt mai fierbinti decat lava topita, potrivit estimarilor facute de NASA. Temperatura planetelor variaza intre 2.000 si 3.000 de grade Fahrenheit (1.090 – 1.650 grade Celsius).
Misiunea telescopului spatial Kepler este de a gasi planete asemanatoare cu Terra, unde sa fie conditii pentru dezvoltarea vietii. Acestea ar trebui sa fie la o distanta suficienta de soarele in jurul caruia orbiteaza pentru a se afla apa in stare lichida.
Desi cele cinci planete descoperite nu indeplinesc aceste conditii, acest eveniment este important pentru cercetatorii de la NASA pentru ca demonstreaza utilitatea misiunii telescopului spatial Kepler.