Pact de solidaritate

text de Ecaterina Procopov

Statele riverane Dunarii si Marii Negre au adoptat un protocol prin care se obliga sa protejeze apele internationale prin imbunatatirea calitatii acestora. Romania va face primul pas in acest sens prin implementarea unui program de reducere a poluantilor din agricultura.

Reuniunea Interministeriala "Dunare-Marea Neagra: Catre un parteneriat durabil pentru gospodarirea integrata a apelor", in urma careia s-a adoptat protocolul, a avut loc la Palatul Parlamentului, pe 23 februarie. Alaturi de ministri, delegatii interministeriale si ambasadori in Romania din 15 state situate in bazinul fluviului Dunarea, dar si in regiunea Marii Negre, au participat si presedintele tarii, Traian Basescu, ministrul Mediului, Sulfina Barbu, precum si reprezentanti ai mai multor comisii europene si internationale.

Romania va investi 50 de milioane de euro si cinci milioane de dolari intr-un proiect care va avea drept rezultat ca 255 de localitati de pe malul Dunarii sa reduca poluarea apelor cu nitrati si nitriti rezultati din activitatile agricole. Fondurile vor fi alocate printr-un imprumut extern, in valoare de 50 de milioane de euro, si dintr-o contributie nerambursabila, de 5 milioane de dolari, a Fondului global pentru mediu.

Matthias Machning, secretar de stat la Ministerul german al Mediului si reprezentant la lucrarile de la Bucuresti al presedintiei germane la UE, a subliniat ca accederea Romaniei sI Bulgariei in UE deschide noi oportunitati pentru protectia fluviului Dunarea si a Marii Negre, dar si pentru intensificarea cooperarii internationale in intreaga regiune Dunare-Marea Neagra.Machning spune ca, din cauza altor probleme presante de mediu, nu trebuie neglijata protectia apelor si a marilor. "Fluviul Dunarea si Marea Neagra nu numai ca sunt ecosisteme unice, dar au si o imensa importanta economica si sociala. Suntem din ce in ce mai constienti de dramaticul impact al schimbarilor climatice asupra echilibrului apei. Şi in regiunea Dunare -Marea Neagra trebuie sa luam mai serios in considerare consecintele schimbarilor climei", a fost indemnul lui Machning. Presedintele Traian Basescu a sustinut ca Uniunea Europeana are o mare problema in ceea ce priveste managementul eficient al apei, atat din punct de vedere cantitativ, cat si calitativ. El a subliniat necesitatea rezolvarii durabile a problemei apelor fluviale, precum si a climei, astfel incat generatiile viitoare sa se poata bucura si ele de frumusetile singurei delte din Europa, Delta Dunarii. "E nevoie de legi mai bune, e nevoie de colaborare si vointa politica", a spus Basescu.

Programul discutat la reuniune isi propune sa stimuleze cooperarea in regiunea de granita, in diverse domenii, precum: dezvoltare economica si sociala in regiunile din bazinul Marii Negre, imbunatatirea mediului inconjurator si promovarea activitatilor ecologice, controlul asupra factorilor poluanti, promovarea integrarii culturale si schimburi reciproce intre comunitatile din zona bazinului Marii Negre. O abordare in comun pentru rezolvarea problemelor de mediu va constitui singura modalitate de a opri distrugerea si epuizarea resurselor naturale.

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img

Ultimele știri