Acoperire media fara precedent pentru COP15

Conferinta ONU de la Copenhaga va beneficia de o acoperire media fara precedent pentru un eveniment dedicat incalzirii globale, peste 5.000 de jurnalisti din 180 de tari si mult mai multi bloggeri fiind prezenti la summit, informeaza The Guardian, citat de Mediafax.

Peste 5.000 de jurnalisti din 180 de tari vor asigura acoperirea mediatica a conferintei de la Copenhaga pe tema incalzirii globale. Initial, numarul lor trebuia sa fie mai mare insa, in urma cu doua luni, Natiunile Unite au hotarat sa nu mai extinda lista de acreditari in conditiile in care Bella Centre, cladirea unde are loc evenimentul, are capacitatea de 15.000 de locuri.

Numarul mare de ziaristi care asista la conferinta reprezinta si un indicator al cresterii ca prioritate a tematicii legate de protectia mediului. Comparativ, in 1992, conferinta ONU dedicata aceluiasi domeniu a atras 1.000 de jurnalisti din presa si televiziune.

Summit-ul din acest an, pozitionat drept cea mai importanta intalnire pe tema mediului din ultimii 30 de ani, va fi si o resursa importanta multimedia. La eveniment, trustul britanic BBC trimite nu mai putin de 35 de reporteri, in timp ce China, India si Brazilia, cele trei mari piete emergente, vor trimite in jur de 300 de jurnalisti.

Numarul mare de reprezentanti ai institutiilor media traditionale va fi totusi surclasat de cel al membrilor ONG-urilor si grupurilor militante, care vor functiona, la randul lor, in calitate de corespondenti de presa. Activisti din intreaga lume vor comenta desfasurarea evenimentului pe bloguri, la o scala niciodata experimentata pana acum pentru un eveniment de politica internationala.

Cei care se vor afla prima data la o conferinta ONU pe teme de mediu vor fi probabil surprinsi ca acesta este primul eveniment mass media din istorie care nu va avea o gala de deschidere si una de inchidere, nu va avea o agenda fixa si niciun rezultat garantat. Conferinta ONU pe tema incalzirii globale care ameninta planeta a inceput, luni, la Copenhaga.

Foto: The Guardian

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri