P: Compania elvețiană SGS – referință în domeniul sustenabilității


Compania SGS, lider global în domeniul testării, inspecțiilor și certificării, a ocupat recent locul 6 din 500 de corporații evaluate la nivel global de către TIME și Statista, în cadrul topului celor mai sustenabile companii din lume în 2024. SGS are și recunoașterea internațională a UN Global Compact și a Standard & Poors Global Sustainability Assessment. Implicarea companiei în colaborări cu Carbon Disclosure Project (CDP) sau cu inițiativa Science Based Targets (SBTi) a reprezentat un factor cheie în obținerea acestor recunoașteri.

Tot ca recunoașteri internaționale, menționăm că SGS a fost nominalizată pentru al treilea an consecutiv ca lider al industriei în domeniul sustenabilității, în cadrul prestigiosului clasament Europe’s Climate Leaders 2024 întocmit de MSCI ESG Rating și Financial Times. Reconfirmarea ratingului AAA evidențiază performanța consistentă a SGS în domeniul guvernanței corporatiste, a securității datelor și a reducerii emisiilor de carbon.

În plus, SGS este prima companie din sectorul testare, inspecții, certificare (TIC) care și-a publicat evaluarea de dublă materialitate conform cerințelor Directivei de raportare a sustenabilității corporatiste (CSRD).

SGS susține călătoria oricărei firme spre sustenabilitate

Sustenabilitatea este parte integrantă a culturii SGS. Compania se mândrește cu poziția de lider recunoscut la nivel internațional în domeniul sustenabilității, astfel putând garanta cunoștințele, experiența și expertiza necesare pentru a susține și alte companii în demersul creării unui viitor mai responsabil, echilibrat și durabil. Trebuie subliniat că sustenabilitatea adresează o zonă vastă, necesitând o abordare multidisciplinară. Fie că vorbim de sustenabilitatea practicilor de afaceri, de cea energetică, a infrastructurii, a activităților productive, a utilizării resurselor naturale sau a modului de viață, orice companie, indiferent de mărime, își poate defini drumul potrivit. Soluțiile oferite de Grupul SGS sunt structurate pe 6 axe – toate aliniate cu Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) ale ONU și cu Principiile pentru investiții responsabile. Mai mult, accesarea unor linii de finanțare avantajoase este din ce în ce mai mult condiționată de adoptarea unor practici sustenabile. SGS ajută la implementarea unor procese mai eficiente, la identificarea și gestionarea riscurilor și la atingerea obiectivelor de sustenabilitate.

Unul dintre cele mai solicitate servicii pe piața locală este certificarea EDGE a construcțiilor verzi. Excellence in Design for Greater Efficiencies (Excelența în Proiectare pentru Îmbunătățirea Eficienței, prescurtat EDGE) este o certificare a International Finance Corporation (IFC). Ea ajută dezvoltatorii imobiliari să creeze clădiri eficiente din punct de vedere al utilizării resurselor rapid, ușor și la prețuri accesibile. EDGE oferă o interfață simplă și intuitivă prin care se poate evalua impactul economic și de mediu al proiectelor de clădiri, putându-se calcula eficiența energetică și a utilizării apei pentru scenariul de bază (construcție în conformitate cu practica standard/tipică). EDGE poate fi apoi utilizat pentru a calcula costurile marginale și operaționale în ceea ce privește eficiența energetică sau a utilizării apei.

Un număr tot mai mare de întreprinderi mari, iar într-o a doua fază și mici și mijlocii, vor fi obligate din punct de vedere legal să redacteze și să publice rapoarte privind sustenabilitatea. Sustenabilitatea nu va mai fi doar o caracteristică oarecare a unei companii, ci devine o obligație care trebuie integrată în modelul de afaceri pentru a garanta succesul pe termen lung. Dacă o firmă este la început de drum în direcția alinierii la CSRD sau folosește alte standarde de sustenabilitate, o analiză gap oferită de SGS poate ajuta. Rezultatul va fi un raport care identifică lacunele din informațiile, procesele sau sistemele de control ale firmei. În egală măsură, SGS oferă training la orice nivel pentru a contribui la reducerea riscurilor operaționale și de reputație. SGS vă poate ghida de-a lungul întregului proces de dublă materialitate, conform liniilor directoare ale Standardelor europene de raportare pentru dezvoltare sustenabilă (ESRS).

Imagine: Proiecte de sustenabilitate, ©SGS
Imagine: Proiecte de sustenabilitate, ©SGS

O altă certificare utilă oferită de SGS este ISCC PLUS care asigură trasabilitatea și conformitatea lanțurilor de aprovizionare din punct de vedere al sustenabilității biomasei, a materialelor reciclabile și a produselor derivate.

Dorind să ajute companiile care-și propun să adopte reglementările de sustenabilitate, SGS oferă și soluții ESG (mediu, social și guvernanță). Acestea includ audituri, evaluări și consultanță care ajută la alinierea operațiunilor cu standardele internaționale, crescând transparența și responsabilitatea. Primul serviciu pe care SGS îl recomandă clienților este ESG Health Ckeck care are drept scop stabilirea nivelului de maturitate a politicii de sustenabilitate / ESG într-o companie, și oferă o vizibilitate suficientă pentru a identifica următorii pași necesari pentru a îndeplini aceste cerințe. Pentru aceste următoare etape SGS oferă partenerilor servicii specifice, precum:

  • Materiality assessment: suport în identificarea aspectelor materiale relevante ale companiei și evaluarea acestora în funcție de criteriile de relevanță. Livrabilul acestui serviciu este matricea aspectelor materiale. Vorbim de un serviciu de consultanță util dacă o companie nu are deja identificate și evaluate aspectele materiale.
  • GAP Analysis: serviciu de consultanță care include realizarea matricei aspectelor materiale și evaluarea modului în care compania gestionează aceste aspecte materiale. Livrabilul acestui serviciu este un raport complex care include un plan de îmbunătățire a performanței ESG a companiei.
  • Verificarea și asigurarea indicatorilor ESG: reducerea împrumuturilor prin finanțare sustenabilă, validarea afirmațiilor ESG, stabilirea performanței ESG a furnizorilor, facilitarea proceselor de due diligence, evidențierea potențialelor neconformități.
  • Comunicări legate de ESG și raportul de sustenabilitate: respectarea cerințelor legale, asigurarea integrității și transparenței datelor ESG, reducerea riscurilor juridice, evitarea greenwashing-ului și dovedirea obiectivă a măsurilor de sustenabilitate, consolidarea proceselor interne de raportare.
  • Certificarea ESG: o piatră de temelie pentru dovedirea angajamentului și probarea acreditărilor ESG ale unei companii.
  • Training ESG: expertiza și experiența experților ESG ai SGS este disponibilă online sau față în față, în module personalizabile în funcție de nevoi.

Pentru a discuta nevoile specifice ale companiei dvs. și pentru a explora soluții personalizate puteți lua legătura cu reprezentanții SGS aici.

Despre SGS

Suntem SGS – cea mai importantă companie de testare, inspecție și certificare din lume – recunoscuți la nivel mondial drept referință în domeniul sustenabilității, calității și integrității. Cei 99.600 de angajați ai noștri operează o rețea de 2.600 de birouri și laboratoare răspândite în întreaga lume.

spot_img

Ultimele știri