La ce Dumnezeu ne gandim in momentul in care intram intr-un magazin si cumparam o multitudine de lucruri fara valoare, de care nu avem nevoie? John Naish, reporter la The Ecologist, spune ca nu conteaza prea mult la ce ne gandim, ci care parte a creierului o folosim cand cheltuim.
Societatea noastra a invatat din ultimii 20 de ani ca spirala preturisalarii pericliteaza planeta, iar castigul si consumul peste nivelul mediu al societatii nu aduc multumiri prea mari. Cu toate astea, societatea se straduieste si mai mult. Chiar si in mijlocul prabusirii creditelor, nu exista o dezbatere populara pentru folosirea reducerii activitatii economice ca o oportunitate de a construi un viitor sustenabil. Principalele opinii sunt indreptate catre solutiile prin care sa se reintoarca la normal, adica la expansiunea perpetua. Este un prim caz pe care psihologii il numesc disonanta cognitiva, adica poti sa crezi ceva si sa faci exact opusul. Un exemplu il reprezinta fumatul, stim ca acest obicei ne poate ucide, dar nu ne putem opri. De ce?
Stiinta scanarilor medicale da un raspuns foarte clar. Cultura noastra suprastimuleaza partea gresita a creierului – zone primitive care au fost tulburate de viata moderna si transmit sentimente coplesitoare de foamete si saracie, in ciuda resurselor suficiente care ne inconjoara. Acest fapt creeaza o mare sete de consumerism, dar ameninta sa ne trimita intr-un dezastru ecologic. Alternativa este, momentan, un subiect tabu: schimbarea tacticilor, de la nivelul intelectual al creierului inferior la activarea partii celei mai dezvoltate a cortexului.
Aceasta criza a materiei cenusii rezulta din modalitatea in care neocortexul nostru, creierul inteligent care s-a dezvoltat in era Pleistocena, functioneaza alaturi de sisteme conduse de instictele primare.
Virtual si real
Ne place sa credem (pentru ca asta ne spune neocortexul) ca creierul nostru civilizat ia deciziile. Dar studiile arata ca, de fapt, se intampla chiar opusul. Foarte multe actiuni sunt determinate de sus in jos. Circuitele noastre primitive reactioneaza si decid primele, apoi devenim constienti si rationam lucid deciziile. Nucleul amigdalian, centrul fricii, poate reactiona in preajma unui pericol in mai putin de 100 de milisecunde. Cel mai avansat creier are nevoie de aproximativ 600 de milisecunde pentru a procesa o experienta si a o inregistra in constiinta.
Sa luam un exemplu simplu precum un ecran video: creierul nostru primitiv are formata o imagine geografica invechita, asa ca atunci cand stam pe canapea si ne uitam la un masacru care s-a petrecut la mare departare de noi, mintea noastra instinctiva nu se gandeste ca e bine ca s-a
petrecut la sute de kilometri distanta. Aceasta ramane in alerta, considerand ca trebuie sa invete cat mai multe despre acest pericol iminent, asa ca ramanem lipiti de televizor. Stimularea constanta poate cauza stres continuu. Unii psihologi considera ca efectul este atat de puternic incat ar trebui sa ne limitam vizionarea stirilor la doar 30 de minute pe zi, daca nu, exista riscul axietatii, relationat depresiei.
Dupa cum a spus si psihologul evolutionist Geoffrey Miller in lucrarea sa „What Is Your Dangerous Idea?“, creierului nostru subconstient nu-i pasa ca acesti stimuli nu exista in realitate, excitandu-se la fel de mult. Acest fapt explica de ce oamenii prefera sa se uite la filme porno, in loc sa initieze un act sexual intr-o relatie complexa umana, sau prefera sa joace jocuri video si sa nu practice jocurile reale.
Perfectioneaza jocul
Este nevoie de perseverenta pentru a obtine multumire pe calea batraneasca. Cum se ingroasa gluma, cum suntem tentati sa ne indreptam spre ceva care ne da satisfactie mai rapida. Societatea noastra dominata de comoditate posteaza un indicator cu „nu merge acolo“ si ne atrage spre activitati recreative care ofera distractii rapide, pentru creierul inferior. Dar daca nu perseveram, atunci mintile noastre nu fac schimbarea si nu sunt sperante de progres cultural autentic. Trebuie sa perfectionam jocul creierului. Nu in ultimul rand deoarece construirea unei culturi cu adevarat sustenabile – una in care ne limitam gratificarea materiala din consideratie pentru viitorii locuitori ai planetei – necesita o inteligenta solida, de cortex superior, asa cum arata un nou studiu al „Psychological Science“ (septembrie 2008). Scanand creierele a 103 adulti, psihologii de la Universitatea Yale au studiat capacitatea lor de a-si amana autogratificarea. Rezultatele au aratat ca cei mai buni au avut punctajele cele mai ridicate la testele de inteligenta si cel mai mare nivel de activare in cortexul anterior prefrontal al creierului. Cercetarile dovedesc ca o activitate mai intensa in aceasta zona ajuta oamenii sa manevreze probleme complexe, care cultiva autocontrolul.
Acest efect poate transforma criza de credit intr-o provocare destul de mare pentru militantii pentru sustenabilitate. Asa cum arata Daniel Gardner in „The Science of Fear“ (2008), in momentul crizei, instinctele predomina asupra gandurilor pline de consideratie, chiar cand e vorba despre protejarea planetei. Un sondaj din august 2007 facut de Mori a aratat ca 15% dintre britanici au pus mediul in topul primelor lor trei preocupari. Un an mai tarziu, doar 10% mentineau aceasta pozitie. Andrew Cooper, directorul unei companii de cercetare, Populus, spune: „Exista o corelatie directa intre modul in care oamenii percep economia si importanta acordata mediului. Cand trec printr-o perioada grea, oamenii nu agreeaza sa plateasca mai mult ca sa-si impace constiinta“. Aici nu prea este vorba despre impacarea constiintei, dar cand oamenii considera ca le sunt amenintate interesele imediate, trec pe modul de creier inferior „eu acum“, mai degraba decat sa se concentreze pe strategii sustenabile de creier superior, care pot sa contracareze amenintarea la adresa nepotilor.
Si mediul?
Cum precipitam schimbarea? O modalitate este aplicarea unui truc adorat de cei din marketing – sa se apeleze la disperarea noastra de creier inferior de a fi parte a multimii. Cultural vorbind, trebuie sa ne schimbam radical valorile indicatoare de viata buna, sa punem accent pe diferite embleme ale celor de creier superior, cum ar fi timpul, echilibrul si autonomia, mai degraba decat bogatiile. Exista precedente istorice: in Europa secolului al XVIIIlea, viata frugala era considerata o alegere stilata: in afara curtilor regale, bunurile de lux erau adesea dispretuite, multumita practicii „ascetismului lumesc“, o idee calvinista care oferea speranta salvarii divine printr-o folosire sarguincioasa a darurilor lui Dumnezeu (numit si Terra). Puritanii si quakerii au promovat idealul „Doctrinei crestinismului simplu“, conform careia era bine sa produci, dar rau sa consumi mai mult decat necesar. Cei care traiau in lux erau criticati pentru ca iroseau resurse care ar fi putut fi de folos societatii.
Pentru a face politicile de mediu atractive din punct de vedere sustenabil, trebuie sa ne intoarcem la acele tipuri de ideal cultural (de aceasta data, cu fundament stiintific). Pe parcurs va trebui sa impunem tabuuri referitoare la viitorul obiectiv al umanitatii – nu in ultimul rand, intrebarea: cum ar trebui noi, occidentalii bogati, sa ne umplem timpul intr-un mod semnificativ daca nu-l ocupam cu obtinerea si consumul resurselor? Cultura noastra ne tine departe de aceasta dilema, impingandu-ne sa castigam si sa cheltuim tot mai mult. Dar pentru a schimba radical aceasta directie trebuie sa discutam alternativele si sa dezbatem felul in care ne putem antrena creierele sa promoveze obiceiuri cu adevarat sustenabile. Sunt multe de facut. Si nu prea mai e timp de discutii. Dar, multumita culturii noastre promotoare de creier inferior, dezbaterea nici macar n-a inceput.
