Organizatia Natiunilor Unite pentru Dezvoltare Industriala reunita, la Viena, in cea de-a 12 a Conferinta Generala, conteaza pe resurse extrabugetare de 111,45 milioane euro, pentru continuarea programelor Protocolului de la Montreal de cooperare tehnica in vederea diminuarii efectelor de distrugere a stratului de ozon.
Obiectivul general in cadrul acestui program al tarilor membre ONUDI, intre care si Romania, este de a reduce impactul negativ al dezvoltarii asupra mediului prin folosirea energiilor regenerabile si implementarea unor tehnologii curate si a unor procese sustenabile de protectie a mediului, a subliniat directorul general al organizatiei, Kandeh Yumkella. Personalul angajat in acest demers ar urma sa beneficieze de un buget de 21,10 milioane euro, care este aprobat de organismul legislativ superior al ONUDI, Conferinta Generala, care se convoaca la fiecare doi ani.
Sumele la dispozitia ONUDI se formeaza prin contributia statelor membre la buget, cat si din surse extrabugetare.
Contributia Romaniei la bugetul organizatiei, potrivit intelegerilor stabilite este de 149.984 euro, pentru exercitiul bugetar 2008 – 2009. Bulgaria participa cu 43.294 euro.
Cea mai mare participarere, dintre cele 172 de state membre ale ONUDI, o are Japonia, cu 34,01 milioane euro, urmata de Germania, cu 18,43 milioane euro, Marea Britanie, cu 14,27 euro, Franta, cu 13,54 milioane euro, China, cu 5,73 milioane euro, Olanda, cu 4,02 milioane euro, Coreea, cu 4,66 milioane euro, Rusia, cu 2,57 milioane euro, Belgia, cu 2,36 milioane euro si tara gazda Austria, cu 1,90 milioane euro. Cheltuielile totale previzionate in bugetul pe 2008 – 2009 se ridica la 182,397 milioane euro, fara cheltuielile prevazute pentru aplicarea programelor majore ale organizatiei din surse extrabugetare.