Dezvoltat pe locul fostei platforme Ventilatorul, pe o suprafață impresionantă de 5,8 hectare, One Cotroceni Park se conturează ca cel mai ambițios proiect de regenerare urbană din Bucureștiul actual. Cu o viziune conceptuală inovatoare, această dezvoltare multifuncțională redă orașului o zonă nevalorificată și transformă într-o comunitate vibrantă, ce trăiește și lucrează împreună. Semnat de One United Properties, unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, One Cotroceni Park aduce valoare zonei și comunității.
Un adevărat oraș în oraș
Dezvoltarea se va concentra pe un concept unic, o abordare holistică de tipul Live / Work / Play, cu mai multe facilități și beneficii, intr-o locație strategică în inelul principal al orașului. One Cotroceni Park se conturează ca un adevărat oraș în oraș, compus atât dintr-o zonă rezidențială, cu peste 850 de locuințe, cât și din spații de birouri și o zonă comercială care va oferi acces la o gamă largă de servicii. Atât angajații care vor lucra aici, cât și rezidenții care vor locui în ansamblu vor beneficia de facilități integrate: spații verzi, restaurante, piste de alergare și ciclism, cafenele, sală de gimnastică, piscină, farmacie, grădiniță, servicii de curățenie, cinema, birouri dinamice, apartamente moderne și facilități educaționale.
Dezvoltarea rezidențială beneficiază de trei niveluri de parcare subterană, spații comerciale la parter, apartamente cu grădină la etajul al doilea și penthouse-uri la etajele superioare. Componenta rezidențială a One Cotroceni Park oferă peste 850 de unități rezidențiale cu design modern, amenajate pe 11 etaje și un etaj tehnic.
Noile biouri – flexibilitate, tehnologie, wellness One Cotroceni Park va integra și clădiri de birouri durabile, cetrificate, care vor asigura chiriașilor un mediu de lucru modern, sigur și sănătos. Dezvoltarea beneficiază de certificare pre-LEED Platinum v4, care atestă funcționarea durabilă și impactul minim asupra mediului și se află în curs de obținere a certificării WELL Health and Safety, care evaluează sănătatea și bunăstarea la locul de muncă.
Faza 1 a componentei office a fost finalizată la sfârșitul anului 2021 și a primit deja recepția. Totodată, dezvoltatorul One United Properties a început lucrările și la Faza 2 a proiectului, lucrări care acoperă la acest moment structura + 8 niveluri.
Parcul de afaceri de la One Cotroceni Park vine cu un concept inovator, care oferă suprafețe per etaj începând de la 4.800 mp, până la un floor-plate ce poate ajunge la 8.000 mp. Proiectul este gândit cu un concept „dual”, propunând atât suprafețe clasice pentru un parc de afaceri, cât și spații la etaje superioare cu terase tip „rooftop garden”, dedicate exclusiv chiriașului de la etajul respectiv. One Cotroceni Park va găzdui și un mare centru de Office Hospitality și conferințe, un avantaj competitiv în ceea ce privește eficiența spațiului, căci companiile vor putea utiliza sălile de întâlniri ale centrului și organiza diferite evenimente de business.
Spațiile de birouri de la One Cotroceni Park sunt proiectate pentru a oferi un grad sporit de siguranță și confort pentru angajați, pe o suprafață desfășurată generoasă și acces la numeroase facilități, având o înălțime liberă de 3 metri. Totodată, echipele care își vor desfășura activitatea în aceste birouri vor beneficia de cele mai recente tehnologii, precum iluminarea cu LED, HVAC – încălzire, ventilație, aer condiționat, dar și aport de aer proaspăt – precum și ascensoare de mare viteză, cu timp de așteptare optimizat, care recuperează energie.
„Ne bucură interesul tot mai crescut al companiilor pentru produse office de calitate superioară, care înglobează tehnologii de ultimă generație și care pun accent pe concepte moderne. Ca dezvoltator, suntem preocupați să aducem pe piață spații de birouri care prioritizează bunăstarea echipelor la locul de muncă și accesul la servicii complexe. One Cotroceni Park este mai mult decât un parc de afaceri, se conturează ca un adevărat oraș în oraș, care activează și o zonă comercială și una rezidențială. Este un concept care rescrie peisajul cartierului Cotroceni și se conturează ca cel mai dinamic nou pol de interes al Bucureștiului”, declară Mihai Păduroiu, CEO Office Division One United Properties.
Printre companiile care vor avea sediul la One Cotroceni Park se numără Superbet, cel mai mare operator de pariuri sportive din România și în primii 30 din lume, Deutsche Bahn Cargo România, subsidiara română a celui mai mare transportator feroviar din Europa, sau SII România, companie multinaţională specializată în servicii de dezvoltare software (digital și inginerie) și IT outsourcing.