Regia Nationala a Padurilor (RNP) – Romsilva este nevoita sa amane pentru 2009 proiectul privind obtinerea personalitatii juridice pentru parcurile nationale si ariile protejate aflate in administrare, a declarat, pentru Agerpres, directorul general al Romsilva, Dorel Oros.
"Initiativa Romsilva privind obtinerea personalitatii juridice pentru parcurile nationale si ariile nationale aflate in administrare a fost respinsa de Ministerul Finantelor Publice. Am incercat noi variante, dar tinand cont ca suntem in plina campanie electorala, iar ministerele lucreaza in relanti, cred ca e mai greu de a promova si de a face lobby pentru un proiect. O sa reluam insa, in ianuarie, incercarea noastra de a da personalitate juridica ariilor protejate", a precizat Oros.
Obtinerea personalitatii juridice pentru ariile protejate este necesara pentru atragerea fondurilor europene pe mediu. Oros a subliniat ca pentru a fi eligibile si in 2009 proiectele ce vizeaza parcurile nationale si pastravariile a fost discutata deja posibilitatea de accesare a fondurilor europene si anul viitor. "Banii proveniti din fondurile europene nu se vor pierde. Ei vor putea fi utilizati si in 2009", a precizat directorul general al Romsilva.
RNP-Romsilva administreaza 22 de parcuri si arii protejate, cu un numar de 327 de angajati, sumele cheltuite anual depasind 2,2 milioane euro. Romsilva a depus in acest an la Ministerul Mediului 19 proiecte pentru obtinerea de fonduri nerambursabile pentru ariile protejate, din care numai 14 au fost acceptate, in valoare totala de 18 milioane lei.
Ariile protejate se confrunta la ora actuala cu numeroase presiuni, cea mai mai mare fiind retrocedarea padurilor din aceste parcuri nationale. Potrivit RNP, pana in prezent 30% din padurile retrocedate sunt din parcuri nationale si arii protejate. In Romania, primul parc national a fost Parcul National Retezat, infiintat in anul 1935. Suprafata totala a rezervatiilor biosferei, parcurilor nationale si naturale din Romania este de 1.203.340 hectare, reprezentand 5,04% din teritoriul tarii.