Presedintele american Barack Obama a anuntat, sambata, crearea unui "forum al energiei si climatului", din care fac parte 17 mari economii ale lumii si care se vor reuni la Washington, la sfarsitul lunii aprilie, urmat de un summit in iulie, in Italia, potrivit Agerpres.
„Acest forum va avea scopul de a facilita un dialog sincer intre cele mai mari tari dezvoltate si in curs de dezvoltare, sa ajute la crearea conditiilor politice necesare pentru a se ajunge la un rezultat in cursul negocierilor asupra schimbarii climatului la ONU, care urmeaza sa aiba loc in decembrie, la Copenhaga", a precizat Presedintia americana.
O reuniune pregatitoare va avea loc la Departamentul de Stat american, la Washington, in 27-28 aprilie, la care vor participa alte 16 mari economii si secretarul general al ONU, Ban Ki-moon. Apoi, un summit al sefilor de stat si de guvern va fi organizat in La Maddalena, Italia, in luna iulie.