O singură zi rămasă pentru înscrierea proiectelor de sustenabilitate în Gala Green Report

Companiile, organizațiile și instituțiile publice sau private cu sediul și operațiunile în România mai au doar o zi la dispoziție pentru a se înscrie gratuit în competiția pentru cele mai prestigioase premii de mediu. Până pe 10 noiembrie, proiectele care implementează soluții locale de sustenabilitate pot fi înscrise  pe https://gala.green-report.ro/, la cele 11 categorii ale competiției.

O inițiativă a publicației Green Report, lider de 15 ani pe teme de mediu și sustenabilitate, pentru al doilea an consecutiv, Gala Green Report premiază excelența și recunoaște cele mai imporante proiecte din domeniul sustenabilității , atât din sectorul privat, cât și din cel public.  Fie că vorbim de acțiuni ale mediului privat sau public, ele trebuie să fie în egală măsură responsabile în ceea ce privește impactul pe care îl au asupra mediului înconjurător. Grija pentru natură și planetă este a noastră, a tuturor, dar companiile private și instituțiile de stat poartă cu ele o autoritate suplimentară, care trebuie să fie un exemplu pentru noi toți.

Gala Green Report aduce împreună specialiști cu nivel înalt de credibilitate și competență profesională în domeniul sustenabilității, pentru a juriza proiectele înscrise și a desemna cele mai performante inițiative cu impact pozitiv real asupra mediului.

Anul acesta, membrii juriului sunt: 

– Ramona Jurubiță – Country Managing Partner, KPMG și Vicepreședinte FIC

– Andreea Mitiriță – Partener Consultanță Fiscală, PwC 

– Marius Brînzea – Director Strategie, Reciclad’or 

– Laura Ciobanu-  Senior Manager Schimbări Climatice și Sustenabilitate, EY România 

– Sorin Elisei- Director, Lider al practicilor de sustenabilitate și energie, Deloitte România 

– Florin Stoican, Președinte Asociațiile Kogayon și Parcul Național Văcărești

„Sperăm că recunoașterea și premierea performanțelor în domeniul sustenabilității din România încurajează și stimulează și alte inițiative relevante atât pentru protejarea mediului, cât și a oamenilor. Trebuie să fim conștienți de valoarea pe care o aducem și de reponsabilitatea pe care o avem în lanțul economic și să facem eforturi continue pentru a reduce impactul de mediu, nu doar pentru a îmbunătăți performanțele financiare și de producție. Suntem de părere că sustenabilitatea trebuie construită pe angajamentul ferm de a reduce poluarea și pe date științifice care să valideze măsurile luate”, a declarat Raluca Fișer, Managing Partner Green Report.

Până la data de 10 noiembrie, companiile private și instituiile publice sunt invitate să se înscrie gratuit în competiția pentru cele mai prestigioase premii de mediu. Gala de decernare a premiilor Green Report va avea loc pe 18 ianuarie 2023, într-un cadru care reunește liderii cu impact în sustenabilitate. Înscrierile pot fi făcute aici.

spot_img

Ultimele știri