Noi reguli privind bateriile, cerute de deputații europeni

Parlamentul European a anunțat că este pregătit să negocieze cu guvernele statelor membre UE forma finală a noilor reguli care guvernează întregul ciclu de viață al bateriilor, de la proiectare până la scoaterea din uz. Proiectul de lege a fost adoptat la sfârșitul săptămânii trecute cu 584 de voturi pentru, 67 împotrivă și 40 abțineri.

Deputații europeni s-au declarat în favoarea revizuirii legislației actuale pentru a ține cont de evoluțiile tehnologice. Aceștia propun cerințe mai stricte privind durabilitatea, performanța și etichetarea, inclusiv introducerea unei noi categorii de „baterii pentru mijloace ușoare de transport (LMT)”, cum ar fi scuterele și bicicletele electrice, precum și norme privind declarația și eticheta amprentei de carbon.

Până în 2024, bateriile portabile din aparate, cum ar fi smartphone-urile, și bateriile pentru LMT trebuie proiectate astfel încât consumatorii și operatorii independenți să le poată îndepărta ei înșiși cu ușurință și siguranță, spun europarlamentarii.

Potrivit poziției adoptate, industria ar trebui să se asigure că lanțul valoric al bateriilor respectă pe deplin drepturile omului și obligațiile de due diligence, abordând astfel riscurile legate de aprovizionarea, procesarea și comercializarea materiilor prime, care sunt adesea concentrate într-una sau câteva țări.

Raportul stabilește, de asemenea, niveluri minime de cobalt, plumb, litiu și nichel recuperat din deșeuri pentru reutilizare în baterii noi și obiective mai stricte de colectare pentru bateriile portabile.

„Pentru prima dată în legislația europeană, Regulamentul privind bateriile stabilește un set holistic de reguli pentru a guverna întregul ciclu de viață al produsului, de la faza de proiectare până la sfârșitul vieții. Acest lucru creează o nouă abordare pentru a spori circularitatea bateriilor și introduce noi standarde de durabilitate care ar trebui să devină un etalon pentru întreaga piață globală a bateriilor. Bateriile sunt o tehnologie cheie pentru promovarea mobilității durabile și pentru stocarea energiei regenerabile. Pentru a atinge obiectivele Pactului verde și pentru a atrage investiții, colegiuitorii trebuie să adopte rapid reguli și termene clare și ambițioase”, a declarat raportorul Simona Bonafè.

spot_img

Ultimele știri