Negocierile de la Bali se aflau, vineri, in ultima zi a a conferintei Natiunilor Unite, in impas informeaza Earth Times. Discutiile erau inca blocate din cauza disputei dintre Uniunea Europeana si Statele Unite care nu cad de acord asupra stabilirii unor obiective de reducere a gazelor cu efect de sera pentru 2020 pentru tarile dezvoltate. "Continuam sa insistam asupra includerii unei referinte despre reducerea emisiilor pana in 2020", a declarat comisarul european pentru Mediu, Stavros Dimas.
Odata cu depasirea deadline-ului de vineri dupa-amiaza pentru o intelegere, secretarul general al United Nations Framework Convention for Climate Change (UNFCCC), Yvo de Boer, a lasat sa se inteleaga ca ministrii nu vor pleca de la Bali inainte de sambata seara. "Aud interventii care ar fi mai potrivite pentru prima zi a conferintei, nu ultima", a declarat Boer.
Cel mai mare obstacol pentru ministrii Mediului din cele peste 180 de natiuni adunate la Bali este opozitia SUA fata de includerea unor obiective clare de reducere a gazelor cu efect de sera in documentul care se va elabora la Bali si care va sta la baza negocierilor de doi ani care vor urma conferintei. La sfarsitul negocierilor, se va incheia un nou acord global care il va inlocui in 2012 pe cel de la Kyoto.
Uniunea Europeana, sustinuta de tarile in curs de dezvoltare, de organizatiile ecologiste si de tarile insulare, vrea ca tarile industrializate sa semneze pentru o reducere a gazelor cu efect de sera cu 25 – 40% pana in 2020 fata de nivelul din 1990.
Organizatia ecologista World Wide Fund for Nature (WWF) a explicat ca Statele Unite vor inlocuirea reducerilor obligatorii ale emisiilor de gaze cu efect de sera cu un text care face apel la tarile lumii sa ia masurile pe care le considera necesare in combaterea schimbarilor climatice. "In cea de-a 11-a ora, Statele Unite au supus atentiei un proiect care este nu cuprinde nicio actiune, de fapt", a declarat James P. Leape, directorul general al WWF.
La randul sau, Greenpeace a apreciat propunerea SUA ca fiind "scandaloasa si incorecta". Organizatia a cerut Uniunii Europene sa nu se abata de la pozitia sa.
Foto: unfccc.int