Primaria Focsani intentioneaza sa organizeze pina la sfirsitul acestui an o noua campanie de stringere a deseurilor electrice si electrocasnice. Aceasta deoarece, spune primarul Decebal Bacinschi, actiunea organizata pe 3 noiembrie a fost un real succes. „In urma acestei campanii care a durat doar o zi s-au strins in jur de cinci tone de aparate electrice si electrocasnice: aparate radio, frigidere, masini de spalat stricate sau vechi”, a declarat primarul municipiului Focsani.
Cantitatea de deseuri electrice si electronice colectata pe 3 noiembrie a fost de 576 tone, in intreaga tara, insemnind trei grame pe cap de locuitor, in conditiile in care, pina la sfirsitul lui 2008, aceasta ar trebui sa ajunga la 4 kg, dupa normele UE, a declarat ministrul mediului Attila Korodi.
„Este imposibil sa atingem cantitatea de 4 kg pe cap locuitor, pina la sfirsitul lui 2008, dar nu cred ca riscam o procedura de infringement din aceasta cauza, pentru ca nu s-a declansat o astfel de procedura impotriva vreunei tari care nu a indeplinit tinta”, a explicat Korodi, intr-o conferinta de prezentare a rezultatelor campaniei de colectare din 3 noiembrie. Ministrul a dat ca exemple Polonia, care colecteaza 100 grame de deseuri pe cap de locuitor, si Ungaria, cu un kg pe cap de locuitor.
Potrivit unui clasament al celor mai mari cantitati de deseuri adunate, in fiecare judet, capitala conduce cu 71,6 tone, fiind urmata de Maramures cu 42 tone, Brasov, Bihor si Harghita cu cite 35 tone. Pe ultimele locuri in acelasi clasament se situeaza Calarasi cu doar 75 kg, Vaslui cu 1,6 tone si Ialomita cu 1,8 tone.
Ministrul Korodi a precizat ca aceasta cantitate de deseuri va fi preluata de catre organizatiile colective responsabile, formate din producatorii de electrice si electrocasnice, urmind sa fie dusa la cele cinci capa-citati de tratare aflate in Romania sau in altele in strainatate.
Campania nationala de colectare a deseurilor de echipamente electrice si electronice, initiata de Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile (MMDD), s-a desfasurat, simbata, 3 noiembrie, in 110 orase si in Capitala. Companiile de salubritate din aceste localitati au participat voluntar la actiunea de simbata, fara a impune o marire a taxei de salubritate.
Pentru mai multe informatii viziteaza Monitorul de Vrancea