Toate institutiile publice sunt obligate prin lege, incepand cu luna viitoare, sa incheie un contract pentru colectarea deseurilor.
Initiativa legislativa este o gura de aer in aceste vremuri pentru CUP Salubritate din Focsani care are exclusivitate printr-o Hotarare a Consiliului Local din municipiu. Astfel, toate institutiile din oras urmeaza sa semneze contractul cu prestatorul de servicii de salubritate.
Directorul CUP Salubritate, Viorel Profiroiu sustine ca, pana in prezent, au fost semnate nu mai putin de 43 de contracte. Printre primii care si-au exprimat deschiderea catre colectarea selectiva sunt Spitalul Militar, Spitalul Judetean, Directia Generala a Finantelor Publice si Casa de Asigurari de Sanatate.
„Avem deja incheiate contracte de colectare selectiva, atat cu institutii cat si cu scoli sau gradinite. E un pas spre civilizatie, peste tot vedem aruncate pet-uri sau gunoaie. Pentru toti cei care ne-au solicitat am gasit o solutie”, ne-a declarat Viorel Profiroiu.
Tomberoanele sunt colorate diferit pentru ca gunoaiele sa fie colectate mai usor. Astfel, in cosul galben se vor arunca deseurile din plastic, albastru este pentru hartie, iar la culoarea verde se va depune sticla.
CUP Salubritate anunta si infiintarea unei statii de sortare manuala a gunoiului. Inaugurarea urmeaza sa aiba loc in circa doua saptamani.
„Peste cateva zile vom fi in masura sa inauguram o statie de sortare manuala a gunoiului menajer. Am intalnit cazuri in care gurile pubelelor au fost fortate cu rangi pentru a putea arunca si alte deseuri. In prezent avem pe raza orasului 52 de puncte de colectare a deseurilor”, ne-a mai spus Profiroiu.